Actualitate

A fost inaugurată rețeaua de gaze naturale la Limanu (galerie foto)

Astăzi, Daniel Georgescu, primarul localității Limanu a inaugurat rețeaua de alimentare cu gaze naturale.
 
La eveniment au mai fost prezenți Stroe Felix, director RAJA și președinte al Organizației Județene a PSD, Nicolae Moga, senator PSD, Horia Țuțuiaanu, președintele CJC.
 
S-a deschis astfel robinetul de la instalația de gaz de la Biserica din Limanu, de la școală, și de la grădinița din comună.

Prima centrala  pe gaze din satul Limanu a fost pornită astăzi! S-a marcat astfel finalizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu gaz natural din zonă, dar și momentul din care consumatorii casnici pot fi racordați la sistem!

 “ Este cea mai importantă investiție din comuna Limanu din ultimii zeci de ani! Mulți nu au acordat nicio șansă proiectului, dar, iată că, din  august 2020, rețeaua de gaz nu numai că există, dar este și funcțională! În prima etapă- în Limanu, dar urmează 2 Mai și Vama Veche. Această lucrare a fost o provocare pentru toată echipa mea, dar a fost o promisiune pe care mi-am asumat-o în fața comunității. Au fost eforturi majore, dar acum este o realitate, o mare realizare pentru comuna noastră. Am căutat și am găsit fonduri pentru finanțarea lucrărilor, am respectat toate procedurile legale, am monitorizat permanent șantierul și construcțiile și iată că acum discutăm despre un obiectiv funcțional. Este cel mai important proiect al mandatului meu și sunt mândru de această realizare a echipei noastre!”, afirmă Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.

Tronsonul inaugurat astazi are o lungime de 23,50 km, iar valoarea lucrărilor executate a fost de 2,6 milioane lei. Potrivit estimărilor, în aproximativ o lună, va fi operabil și tronsonul din 2 Mai, cu o lungime de 13,6 km.

“ Mulțumesc celor care ne-au susținut și care au înțeles cât este de importantă această investiție pentru comunitatea noastră. Consider că este un succes al administrației locale și județene, iar viața comunității se va îmbunătăți semnificativ. Fiecare potențial beneficiar va avea o solutie tehnică personalizată în funcție de caracteristicile proprietății. Noi ne dorim să facilităm branșamentele și să accelerăm procesul de racordare a gospodăriilor la această rețea. Prin urmare, pe site-ul primariei vom publica toate informațiile necesare pentru elaborarea dosarelor, precum și date de contact ale celor care se ocupă de centralizarea documentelor necesare pentru încheierea unui contract cu furnizorii de gaze”, mai spune Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.
Primele branșamente la rețeaua de gaz au fost deja realizate. Gradinița, școala și biserica din localitatea Limanu – au fost conectate la sistemul national de alimentare cu gaz, lucrările fiind susținute de către Primaria Comunei Limanu.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegerilocale2020 Primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, a reușit atragerea a 6 milioane de euro. Pentru mandatul 2020 - 2024 vrea să demonstreze că se poate mai mult (documente)

27 Aug 2020 1224

În comuna Limanu, s-a finalizat rețeaua de alimentare cu gaze naturale

16 Jul 2020 476

45 de kilometri de reţea, care va deservi 1.800 de gospodării Locuitorii din Limanu, 2 Mai şi Vama Veche se vor putea racorda la reţeaua de gaze (galerie foto)

11 Jun 2019 1235

Reţea de gaze pentru alimentarea localităţilor Limanu, 2 Mai şi Vama Veche

09 Jun 2019 856

LIVE TEXT Imagini de la eveniment Constanţa. Senatorul Nicolae Moga, despre lucrările pentru montarea conductelor în cadrul proiectului BRUA (galerie foto)

24 Aug 2018 1440

Intervenţie la premier pentru concesionarea serviciului public de distribuţia gazelor naturale la Limanu, 2 Mai şi Vama Veche (document)

22 Feb 2018 1119

Comuna Limanu şi localităţile arondate vor beneficia de reţea de distribuţie gaze naturale (document)

19 Dec 2016 7624

Asfaltarea străzilor din 2 Mai, o prioritate a Primăriei Limanu

27 Jan 2016 2170

Investiţii pentru o dezvoltare durabilă în comuna Limanu Drumurile noastre, poate, vor fi toate asfaltate

25 Jun 2014 2362

UPDATE Încep protestele din sudul litoralului împotriva exploatării gazelor de şist

04 Apr 2013 1120

Extracţia gazelor de şist nu mai prezintă interes? Niciun referendum nu a fost validat în judeţul Constanţa

11 Dec 2012 2080

După modelul Mangalia şi Limanu Comuna Costineşti organizează referendum privind extracţia gazelor de şist

28 Nov 2012 4873

Pe 9 decembrie Referendum şi la Costineşti, pe tema extracţiei gazelor de şist

27 Nov 2012 1127

Care sunt mizele referendumului privind exploatarea gazelor de şist Urdea - „Rezultatul votului va fi de mare importanţă"

27 Nov 2012 1639

Focuri de armă pe plaja din 2 Mai

14 Jun 2012 880