A fost razie azi-noapte, în Constanța! Ce au depistat polițiștii rutieri

Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul zilei de astăzi, o razie în municipiul Constanța, la care au fost angrenați 123 de polițiști rutieri, de investigații criminale, ordine publică și luptători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale.
 
În acest context, au fost controlate peste 1.300 de autovehicule și au fost întocmite șase dosare penale.
 
Astăzi, în intervalul orar 00.00-06.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, din cadrul secțiilor de Poliție urbană, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat o acțiune pe linia conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
 
În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat șase infracțiuni, dintre care cinci contra siguranței circulației pe drumurile publice.
 
De asemenea, au fost legitimate peste 1.500 de persoane şi au fost controlate 1.332 de autovehicule, fiind aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, dintre care 85 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 
Valoarea sancţiunilor este de 53.800 de lei.
 
În cadrul acțiunii au fost reținute șase permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

Exemple:

Polițiști din cadrul Secției 2 au depistat un tânăr de 20 de ani, din județul Bacău, care conducea o autoutilitară pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiști din cadrul Secției 2 au depistat un bărbat care conducea un autoturism pe bulevardul Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test, a rezultat o valoare pozitivă la canabis. 


Polițiști din cadrul Secției 3 au depistat un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiști din cadrul Secției 4 au depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism pe strada Portiței, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În toate cauzele au fost întocmite dosare penale.

Sursă foto:Facebook/Radare & Filtre-> Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 461

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 517

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 506

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 746

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 557

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 552

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 447

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 511

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 463

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 493

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 482

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 495

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 591

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Constatări

04 Apr 2024 742

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei

01 Apr 2024 471