A fost redată gloria „perlei litoralului românesc”. Cum arată Complexul Amfiteatru-Belvedere- Panoramic (galerie foto)

  • Perla litoralului românesc, Complexul Amfiteatru-Belvedere- Panoramic, readus la viață
  • 40 de milioane de euro a fost investiția totală, cu tot cu achiziție
  • Afaceristul Mohammad Murad este proprietarul
1 august 2020 a fost data la care Complexul Amfiteatru-Belvedere- Panoramic a fost readus la viață, după o lungă așteptare. Modernizat și renovat, „perla litoralului românesc”, cum era supranumit decenii bune, complexului i-a fost redată gloria de altă dată. Mohammad Murad, actualul proprietar, l-a achiziționat în anul 2016, iar după investiții impresionante, complexul a fost deschis publicului.
Complexul are1.200 de camere și 3.000 de locuri și va fi un resort de 4 stele all inclusive, în urma unei investiții de 40 de milioane de euro, sumă în care este inclusă și achiziția hotelurilor.
Premierul României, Ludovic Orban, a vizitat completul, declarând următoarele: „Este o investiție benefică pentru turismul din România, o investiție privată, într-un loc care e încărcat de amintiri, un loc foarte frumos care, din păcate, în urma unei privatizări nefericite, a încăput pe mâna unui proprietar care nu a investit și o bună perioadă de vreme, aceste trei hoteluri care erau un fanion pe vremuri pentru litoralul românesc au fost lăsate în paragină. Iată că un om a avut curajul să cumpere aceste hoteluri, deși erau în paragină, să își asume răspunderea și riscurile realizării unei investiții și aceste hoeluri vor funcționa din nou”.

Inaugurarea


Pe 1 august, cu mare fast, complexul a fost deschis, iar impresiile au fost depășite. Printre invitații speciali care au participat la deschidere sunt inginerul Dumitru Răpișcă și Ștefan Opriș, doi dintre oamenii care, în anul 1972, au lucrat efectiv pentru ridicarea edificiului, ultimul fiind unul dintre șoferii care au transportat tone de materiale pentru construcția hotelului.
Un moment emoționant a avut loc și când a fost Imnul național al României, inclusiv de către afaceristul Mohammad Murad.

Ce n-au putut să facă mulți în 25 de ani, 30 de ani, am făcut în cinci luni


Pentru ca să aibă loc schimbarea la față a complexului, Murad și alte 500 de persoane s-au izolat în complet pentru a-l transforma. El a spus că în cinci luni au realizat ce alții nu au putut face de la Revoluție încoace.
„Sunt foarte multe ieșiri care arată clar modul nostru de implicare cât de implicați suntem și cât de atenți suntem încât să putem continua, nu să continuăm să facem profit, ci să continuăm să asigurăm locuri de muncă pentru oamenii pe care îi avem. Pe 15 martie, când a fost dată starea de urgență, m-am izolat în acest complex, cu o echipă de 500 de persoane. Am hotărât să avem un rezultat pe măsură și, iată, avem acest rezultat. Și, cu această ocazie, mulțumesc echipei mele și am arătat că se poate și în România. Ce n-au putut să facă mulți în 25 de ani, 30 de ani, am făcut în cinci luni.
Am luat multe sisteme de la multinaționale, pentru a-i putea concura și aici, și peste hotare. Vom continua cu același mod de a gândi, doar să ne dați o mână de ajutor, să putem face treabă în liniștea pe care ne-o dorim cu toții. Mulțumesc că ați ajuns aici, contează foarte mult pentru noi. Este  un proiect moral înainte de a fi material. Când eram student mă plimbam și admiram, ca mulți alții, ce înseamnă România. Mă bucur foarte mult că am putut să refac valorile turismului românesc, nu numai aici, sau la Lido, sau la Majestic. De ani de zile m-am angajat să asum acest proiect, unul după altul. Iar acum cred că este nevoie de alt mod de a gândi și de aceea cred că voi începe alte proiecte mult mai interesante pentru România, pentru că este nevoie să întoarcem înapoi tot ceea ce înseamnă experiență, să depășim ideea de profit, ideea de cifre, de notoritate și să ne punem în slujba statului român, să îl putem dezvolta“, a mai adăugat omul de afaceri Mohammad Murad.

Cât a costat complexul


Lanțul Phoenicia, deținut de Mohammad Murad, cel mai mare investitor în turismul de pe litoral, a cumpărat de la Josef Goschy fosta "perlă a litoralului", complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din stațiunea Olimp. Valoarea tranzacției a fost de aproximativ 10 milioane de euro, iar Murad spune că va mai investi alte 15 milioane de euro pentru a-i reda complexului din Olimp gloria de odinioară.
Tranzacția, cea mai mare din turism din acest an, a fost confirmată pentru Profit.ro atât de Mohammad Murad, cât și de Josef Goschy.
"Phoenicia are un plan de investiții pentru acest complex astfel încât să redevină la gloria de altădată și să fie, din nou, perla coroanei litoralului românesc. Este un proiect ambițios, iar Phoenicia a dat dovadă, după ce a construit la Năvodari, că este singura companie românească de industrie hotelieră care este în stare să facă acest lucru", a declarat pentru Profit.ro la momentul cumpărării Mohammad Murad.

Citește și

Fosta „perlă a litoralului“, complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din Olimp, cumpărată de Mohammad Murad

Inaugurare cu fast în week-end Complexul Amfiteatru-Belvedere-Panoramic, al omului de afaceri Mohammad Murad, își deschide porțile (galerie foto)

Complexul Panoramic-Belvedere-Amfiteatru se deschide la 1 august. Pe cine invită, Mohamad Murad, la Marea Deschidere


Este oficial Complexul Amfiteatru - Belvedere - Panoramic, al omului de afaceri Mohammad Murad, inaugurat în această seară. Cine participă la deschidere (galerie foto și video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BuzăuRecomandări pentru viitor, adresate de poliţişti elevilor din anii terminali de liceu

27 Oct 2023 549

Evenimente Constanța Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin. Spectacolul "Funeralii fericite" te așteaptă în parcul Tăbăcărie!

02 Sep 2023 1085

Marin Mincu, poetul ce a publicat volume atât în țară, cât și în Italia. Anul trecut a fost declarat post-mortem Cetățean de Onoare al județului Constanța

27 Aug 2023 1075

„Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“ continuă cu ediția a V-a!

24 Aug 2023 904

Ana Ruse, scriitoarea „adoptată” de Constanța, orașul unde și-a petrecut aproape șase decenii din viață

07 Aug 2023 1383

Portul Tulcea se schimbă la față! Se vor monta pontoane de acostare cu pasarele de acces și amfiteatru, pentru ambarcațiuni mici (DOCUMENT)

12 Jun 2023 2016

Universitatea „Ovidius” Constanța organizează o conferință internațională cu tematică economică

09 Jun 2023 1005

Amfiteatru Events SRL, în insolvență! Ninel Dănilă, asociat unic, ar putea fi tras la răspundere

24 May 2023 1488

LIVE TEXT Universitatea „Ovidius” Constanța organizează o întâlnire cu reprezentanții presei locale, în contextul celebrării Zilei Mondiale a Libertăţii Presei (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2023 1365

Universitatea Maritimă Constanța achiziționează piese de mobilier (DOCUMENT)

21 Apr 2023 1080

70 de ani de la nașterea lui Marian Moise, economist și scriitor constănțean

12 Apr 2023 1462

Florin Șlapac, cel care venea pe lume și o părăsea în ziua de 13

13 Mar 2023 1828

In memoriam Pavel Perfil, scriitorul tulcean care ar fi împlinit 74 de ani

23 Feb 2023 1072

Concert Marius Mihalache band, sâmbătă, la festivalul „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”

26 Aug 2021 1993

Constanța Concert de muzică ușoară la festivalul „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”

25 Aug 2021 4926