Accident în apropiere de Mangalia O a doua victimă s-a prezentat la spital după ce un autoturism a lovit o căruţă. Cum s-a produs


O a doua victimă în urma accidentului care s-a produs ieri între Albeşti şi Mangalia, când un vehicul a accidentat o căruţă. Conform martorilor de la faţa locului, accidentul s-a produs la intrare în staul Arsa, în apropierea troiţei, iar în căruţă se aflau şi alţi trei minori, care nu au suferit răni în urma impactului.

Pe lângă victima care a fost raportată de către medicii ajunşi la faţa locului, câteva ore mai târziu o femeie care se afla în căruţă a fost adusă la spitalul din Mangalia, declarând că se simte rău. A fost trimisă la Spitalul Judeţean Constanţa pentru analize, după care a fost readusă la spital în Mangalia. De altfel, conform martorilor, victimele veneau în vizită la rudele din Arsa, acestea fiind din Albeşti.

Un accident de circulaţie a fost anunţat, în cursul zilei de sâmbătă, 28 septembrie, la Dispeceratul integrat ISU-Ambulanţă al judeţului Constanţa, prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112. Accidentul a avut loc între un autoturism şi o căruţă, între Albeşti şi Mangalia. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unui persoane. Aceasta eraconştientă.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 291

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 463

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 356

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 847

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 197

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 457

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 507

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 912

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 534

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1144

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 448

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 385

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 355

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 234

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 227