Acţionarii CN ACN SA Constanţa, convocaţi în Adunare Generală

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa anunţă convocarea Adunării Generale a Acţionarilor, care va avea loc pe 27 octombrie, ora 12.00, la sediul Ministerului Transporturilor. În situaţia neîndeplinirii condiţiilor legale pentru convocarea adunării, aceasta va avea loc pe data de 28 octombrie, ora 12.00.
 
Pe ordinea de zi se află cinci puncte. Primul dintre ele se referă la numirea auditorului financiar şi la stabilirea datei contractului de audit financiar şi a remunerării auditorului. De asemenea, acţionarii urmează să aprobe raportul semestrial al Consiliului de Administraţie, inclusiv tranzacţiile raportate Adunării Generale a Acţionarilor. Al treilea punct de pe odinea de zi se referă la aprobarea solicitării Primăriei Cumpăna de transmitere din domeniul public al statului din administrarea Ministerului Transporturilor şi din concesiunea CN ACN SA Constanţa în domeniul public al comunei Cumpăna şi din administrarea Consiliului Local Cumpăna a suprafeţei de 419.434,057 mp, reprezentând suprafaţa de teren rămasă liberă din depozitul neafectat de depozitele de pământ rezultate în urma constituiri Canalului Dunărea - Marea Neagră. Acţionarii vor mai ratifica Bugetul de Venituri şi Cheltuieli. Ultimul punct de pe ordinea de zi se referă la demararea procedurilor de selecţie pentru noii membri ai Consiliului de Administraţie, ca urmare a respingerii Planului de Administrare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia, publicată în Monitorul Oficial Georgeta Bumbac, Ion Laurenţiu Voicu şi Cheţa Voicu, numiți administratori provizorii în CA al CN ACN Constanța SA

25 Mar 2024 568

Modificări în conducerea Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA

05 Mar 2021 2009