12 Jul, 2018 00:00
2345
Nicoleta BACIU
În conformitate cu adresa înregistrată sub nr. 26327/02.07.2018 şi cu hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 4/18.05.2018, preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA convoacă Adunarea Generală în data de 9.08.2018, ora 11.00, la sediul Ministerului Transporturilor.
În cazul neîndeplinirii cvorumului necesar pentru prima convocare AGA, se reprogramează şedinţa în data de 10.08.2018, ora 11.00, la sediul Ministerului Transporturilor.
Pe ordinea de zi se află următoarele puncte: aprobarea profilului Consiliului de Administraţie şi a profilului candidatului pentru poziţia de membru în Consiliul de Administraţie, dar şi propunerea privind stabilirea „nivelului de asigurare“ pentru răspunderea profesională. Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA a fost împuternicit să efectueze demersurile necesare legale pentru înregistrarea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, aferentă şedinţei, la Oficiul Registrului Comerţului.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: