Acțiune a polițiștilor de investigare a criminalității economice, la Mangalia

  • În cursul zilei de ieri, 1 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Biroul de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, conform Legii 84/1998.
În urma activităților derulate, s-a constatat faptul că, la locuința unui bărbat de 53 de ani, din Mangalia, se aflau mai mulți turiști.

Polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține nicio formă de organizare juridică pentru activitatea comercială turistică desfășurată, veniturile realizate nefiind declarate la organul fiscal teritorial.
 
Totodată, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 5.000 euro și 11.155 de lei, existând suspiciunea că sumele ar proveni din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
 
De asemenea, la sediul unei societăți comerciale din Mangalia, precum și  într-un autovehicul parcat în fața acesteiea, au fost identificate peste 260 de articole vestimentare, în valoare de aproximativ 15.720 de lei, care poartă însemnele unor mărci protejate, acestea fiind ridicate pentru continuarea cercetărilor.
 
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 529

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 479

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 271

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 372

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 803

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 353

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 570

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 19210

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 456

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 398

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 548

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 328

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 372

#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

22 Apr 2024 998

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 862