Acțiune de tip "Blitz", desfășurată de polițiștii rutieri constănțeni. Zeci de amenzi pentru șoferii vitezomani (GALERIE FOTO+VIDEO)

 Imagine de la eveniment, foto: IPJ Constanța
Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 17 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite, pe DN 2A și DN 22, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. 

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, fiind organizată cu 2 radare în cascadă, pe 2 dintre drumurile naționale pe care, în acest an, s-au înregistrat accidente rutiere soldate cu vătămări corporale și pierderi de vieți. 

În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.500 de lei, dintre care 75 pentru depășirea limitei de viteză. , transmite IPJ Constanța. 

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale. 

Scopul acțiunii a fost conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun dacă apasă pe pedala de accelerație mai mult decât prevede legea. 

Potrivit sursei citate, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.


De la începutul anului și până în prezent, pe DN 2A au fost înregistrate 35 de accidente rutiere, soldate cu 9 persoane decedate, 6 persoane rănite grav și alte 50 de persoane rănite ușor.

De asemenea, în aceeași perioadă, pe DN 22 au fost înregistrate 18 accidente rutiere, soldate cu 4 persoane decedate, 2 persoane rănite grav și alte 33 de persoane rănite ușor. 
 


Pentru siguranța dumneavoastră, dar și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii rutieri vă recomandă să adaptați permanent viteza de deplasare la particularitățile de drum și de trafic. 



De asemenea, polițiștii rutieri vă sfătuiesc să nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!,  a mai precizat IPJ Constanța. 



Sursa foto-video: IPJ Constanța 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Brăila Comunicat de presă - 23.11.2022

23 Nov 2022 416

IPJ Brăila Comunicat de presă - 27.10.2022

27 Oct 2022 584

IPJ TimișAcțiune tip Blitz - 25.10.2022

25 Oct 2022 338

O nouă acțiune de tip "Blitz" pe drumurile din județul Constanța. Peste 50 de amenzi în decursul a 4 ore!

28 Sep 2022 876

Acţiune Blitz a polițiștilor de la Rutieră. Ce au descoperit în trafic agenții constănțeni. Au aplicat și amenzi!

26 Sep 2022 801

Zeci de amenzi aplicat de polițiștii constănțeni într-o acțiune de tip "Blitz"

24 Sep 2022 797

Acţiune Blitz pe şoselele din judeţul Constanța. Zeci de amenzi aplicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Sep 2022 697

IPJ Bacău Buletin de presă - 09.09.2022

09 Sep 2022 555

Acțiune de tip ,,BLITZ” desfășurată de polițiștii tulceni. S-a lăsat cu amenzi!

02 Sep 2022 633

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, împlinește astăzi 60 ani

29 Mar 2022 898

Misterul unui deget găsit pe o stradă din Italia. Era al unui român

28 Jan 2022 1245

Medalie de argint la Campionatele Naţionale de Şah pentru o elevă de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“

15 Apr 2021 1613

DNA Constanța a trimis în judecată 13 persoane fizice și juridice. Care sunt acuzațiile și ce se întâmplă acum cu dosarul

20 Aug 2020 1851

„The Baseline Blitz“, provocarea lansată de Simona Halep „Credeți că mă puteți depăși?“ (video)

16 May 2020 4203

Bebeluș orbit de blitzul telefonului mobil

28 Jul 2015 2682