Acțiune desfășurată de polițiști, în Constanța Mai multe autoturisme controlate. Ce amenzi au aplicat oamenii legii

  • Acțiune desfășurată de polițiști, în municipiul Constanța 
La data de 9 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat de optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. 

Astfel, polițiștii au legitimat aproximativ 70 de persoane, fiind controlate peste 40 de autoturisme. 

În urma acțiunilor, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.500 de lei, dintre care 38 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 5 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 331

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 339

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 428

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 388

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 423

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 881

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 428

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 639

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 516

Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale desfășurată de polițiștii din Constanța. Constatări (FOTO)

13 Apr 2024 402

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 542

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 451

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 490

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 402

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 477