Acțiune în Delta Dunării pentru protejarea fondului piscicol și combaterea braconajului (video)

  • Doi bărbați din localitatea Sinoe, comuna Mihai Viteazu, din județul Constanța, au fost prinși în flagrant delict la data de 17 noiembrie 2020, pe lacul Sinoe zona Edighiol.
  •  Au fost prinși conducând o ambarcațiune propulsată de un motor outboard de 25 c.p, neavând brevete pentru conducerea acesteia.
Polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării”, cu sprijinul aerian din partea Inspectoratului General de Aviație – S.J.A.Tulcea, au acționat pentru preveniriea și combaterea braconajului piscicol, în habitatele piscicole naturale ale Deltei Dunării, în perioada 16 – 17 noiembrie 2020.
 
În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale prevăzute la O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
 
Polițiștii au constatat 8 infracțiuni, dintre care 7 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura și una prevăzută de Legea nr. 191/2003, privind infracțiunile la regimul transportului naval.
 
De asemenea, au fost conduse la sediul poliției 4 persoane.
 
Ca măsuri complementare, a fost confiscată o ambarcațiune, un motor pentru ambarcațiuni, un autoturism, 53 de unelte pentru pescuit tip setcă monofilament, în lungime totală de 2.120 de metri și 252 de kilograme de pește.
 
Valoarea aproximativă a bunurilor indisponibilizate este de 21.350 de lei.
 
La data de 17 noiembrie 2020, pe lacul Sinoe, zona Edighiol, au fost prinși în flagrant delict 2 bărbați, din localitatea Sinoe, comuna Mihai Viteazu, județul Constanța, care ar fi pescuit dintr-o ambarcațiune propulsată de un motor outboard de 25 c.p.
 
Ar fi fost folosite 37 de unelte de pescuit tip setci monofilament și ar fi fost capturate 107,5 kg. de pește din speciile șalău, chefal, caras, plătică și crap.
 

Cele două persoane nu dețineau certificate de capacitate/brevete pentru conducerea unei nave.
 
Ambarcațiunea și motorul folosite la braconaj au fost ridicate, în vederea confiscării.

 





Sursă foto-video: Poliția Romană

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 326

Au început pregătirile pentru noul sezon turistic în Delta Dunării (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 318

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 668

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 566

Fotoreportaj Călătorie printre culorile naturii. Descoperă frumusețea Portului turistic Jurilovca în aprilie (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 589

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 913

Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” în județul Tulcea

06 Apr 2024 443

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 491

ARBDD 1 aprilie - Ziua Internațională a Păsărilor (VIDEO)

01 Apr 2024 546

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

29 Mar 2024 605

Ziua Mondială a Apei, marcată la Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 664

ARBDD Întâlnire cu fermierii din zona brațului Chilia privind desfășurarea activităților agricole și creșterea animalelor în Delta Dunării

15 Mar 2024 457

Administratia Rezervației Biosferei Delta Dunării Pelicanii creți, deja la clocit pe Insula Ceaplace! (VIDEO)

12 Mar 2024 608

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt puternic! Lista localităților vizate

12 Mar 2024 553

Operațiune de salvare în Delta Dunării Doi adulți și un copil, surprinși de un incendiu de vegetație uscată

10 Mar 2024 733