Actualitate

Acțiune la nivel național Polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat controale în peste 300 de gări din toată țara

Astăzi, polițiștii au legitimat aproape 4.000 de persoane și au aplicat peste 2.600 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acțiuni, desfășurate la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în stațiile de cale ferată și în apropierea acestora.
 
Timp de 4 ore, peste 1.400 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat controale în 324 de gări.
 
Polițiștii au constatat 17 infracţiuni și au depistat 13 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
 
De asemenea, polițiștii au aplicat 2.607 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 644.619 lei și au confiscat bunuri în valoare de 2.029 de lei.
 
Totodată, polițiștii au depistat 3 persoane urmărite, o persoană cu interdicții, un migrant cu ședere ilegală, 46 de cerșetori, 11 minori lipsiți de supraveghere și 6 bolnavi psihic.
 
În zona adiacentă stațiilor de cale ferată, polițiștii au controlat 2.733 de vehicule și au aplicat 1.319 sancțiuni la regimul rutier.
 
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 65 de permise de conducere și au retras 42 de certificate de înmatriculare.
 
În activități au fost angrenați și jandarmi, polițiști locali și colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
 
Cazuri în Capitală
 
La data de 18 septembrie 2019, polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi București, împreună cu comisarii din cadrul A.N.P.C.- C.J.P.C. București – Ilfov și inspectori din cadrul I.T.M. București, au verificat activitatea desfășurată de o societate comercială, în punctul de lucru (patiserie/covrigărie) din incinta Stației C.F. București Basarab. Societatea în cauză nu respecta normele de protecție a consumatorilor, respectiv nu fiscaliza prin casa de marcat electronică fiscală toate sumele încasate. 

Totodată, tot la punctul de lucru au fost depistate două persoane, dintre care un cetățean turc, în timp ce desfășurau activități lucrative specifice domeniului de activitate, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.
 
Polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.000 de lei.
 
Cetățeanul turc a fost predat Inspectoratului General pentru Imigrări, întrucât acesta nu deținea permis de ședere/muncă.
 
De asemenea, a fost luată măsura închiderii activității societății comerciale până la remedierea neajunsurilor constatate.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acţiune de amploare a Poliţiei Române pentru prevenirea accidentelor rutiere

29 Jun 2019 624

Poliţia Română a participat la o amplă acţiune împotriva atacurilor informatice. Cum s-a desfăşurat

30 Jan 2019 548

Acțiune comună pentru prevenirea accidentelor rutiere Polițiștii constănțeni au aplicat peste 100 de sancțiuni și au reținut mai multe permise de conducere

24 Nov 2017 1026

Acţiuni ale Poliţiei de Frontieră. 5 milioane de ţigarete şi mii de kg de tutun, confiscate de poliţişti

16 Oct 2017 904

Persoane și societăți banuite de infracțiuni de taiere și furt de arbori. Ce amenzi au fost aplicate

08 Oct 2017 762

Razie în trafic! Poliţiştii au reţinut zeci de permise şi au dat amenzi usturătoare

16 Sep 2016 1277

Controale în trafic în județul Constanța

04 Mar 2016 1582

200 de infracțiuni Acţiune a Poliţiei Române pentru verificarea operaţiunilor cu substanţe periculoase

06 Jun 2015 1217

Campania „16 Zile de Activism împotriva Violenţei asupra Femeii”, la final

10 Dec 2014 819

Constanţa, vizată de o acţiune coordonată de Poliţia Română

29 Apr 2013 806