Acțiune pentru protecția fondului forestier. Care a fost valoarea sancțiunilor aplicate (galerie foto)


În urma unei acțiuni de patru zile desfășurate de polițiști și specialiști silvici, au fost confiscați peste 350 de metri cubi de lemn fără documente legale, au fost întocmite 7 dosare penale și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei celor care au încălcat legislația silvică.

În perioada 26 – 29 noiembrie 2019, polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Alba, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Gărzile Forestiere Brașov, Cluj, Ploiești și Timișoara, au desfășurat o acțiune, pe raza județului Gorj, pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național.

De asemenea, acțiunea a vizat verificarea modului în care agenții economici respectă dispozițiile legale în domeniul achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

În urma verificărilor efectuate la ocoalele silvice și agenții economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, au fost constatate 7 infracțiuni, fiind întocmite acte procedurale pentru 2 fapte de tăiere fără drept de arbori, 2 fapte de furt de arbori și câte o faptă de folosire fără drept a unui dispozitiv de marcat, fals intelectual și uz de fals.

Au fost descoperiți 116 mc. de masă lemnoasă proveniți din tăieri fără drept de arbori.

Totodată, pentru neregulile constate la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, au fost aplicate 28 de sancțiuni  contravenționale, în valoare totală de 107.000 de lei.

Faptele au vizat neîndeplinirea obligației ca la exploatarea pădurilor de rășinoase să se cojească cioatele, deținerea de material lemnos fără documente de proveniență, nedeținerea sau necompletarea la zi a registrelor de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase, nerespectarea modului de completare a avizelor de însoțire

Pentru aceste fapte, au fost confiscați aproape 240 mc. de material lemnos.


Sursa foto: Poliția Română 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbat condamnat la închisoare pentru tăiere neautorizată de arbori. Cât timp va petrece după gratii

20 Oct 2023 651

Județul Brașov Incendiu la un fond forestier din zona Cheile Rașnoavei. Pompierii au ajuns la fața locului

07 Oct 2023 799

Misiunile pompierilor Ieri, salvatorii au intervenit la 110 incendii la nivel național

26 Sep 2023 632

Incendiu la un fond forestier din județul Argeș. Pompierii au intervenit la fața locului

11 Sep 2023 780

ISU SuceavaFlăcările au mistuit aproximativ 50 de hectare de vegetație

30 Aug 2023 451

IGSUMisiuni externe

29 Aug 2023 311

Constanța Un autocar a lovit un limitator de viteză în Năvodari! Ce spun oficialii IGSU

29 Aug 2023 910

Jandarmii constănțeni au surprins în flagrant cinci bărbați care tăiau și transportau lemne

09 Dec 2022 1517

UPDATE Pompierii intervin în pădurea Bididia de lângă municipiul Tulcea. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Aug 2022 1387

Romsilva a plantat 90 de hectare de perdele forestiere în zona Autostrăzii Soarelui

07 Jun 2022 1151

Ministerul Mediului. Acţiunile de împădurire din 2022 vizează mii de hectare

21 Mar 2022 1235

IGSU anunță Incendiile de vegetație continuă să dețină o pondere ridicată din totalul celor produse la nivel național

17 Feb 2022 1120

Județul Constanța Acțiune pe linia regimului silvic. Ce sancțiuni au fost aplicate de oamenii legii

01 Oct 2021 1151

Tată și fiu loviți de trăsnet în județul Suceava (galerie foto)

26 Jul 2021 1790

Romsilva a plantat aproape 22 milioane de puieți forestieri în fondul forestier de stat

15 Jul 2021 1457