Acțiuni ale polițiștilor constănțeni și tulceni, pentru respectarea regimului legal de viteză Ce au constatat și ce sancțiuni au aplicat


În ziua de miercuri, 19 februarie a.c, Poliţia Rutieră Tulcea a desfăşurat pe raza județului, acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, pe DN 22 – E87, a transmis IPJ Tulcea. 
 
La data de 19 februarie a.c, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în baza planului de acțiune comun, au desfășurat activități pentru pentru creșterea siguranței în trafic, pe DN 22.
     
Scopul acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere pe DN 22, din județele Tulcea și Constanța, precum și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.
 
Astfel, polițiștii tulceni au acționat, prin așezarea radarelor în cascadă, pe DN 22, pe segmentul de drum aferent județului Tulcea, pentru depistarea şoferilor care, prin deplasarea cu o viteză excesivă, pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

În urma acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul circulației (conducerea unui vehicul de către o persoană, fără a poseda permis de conducere) și au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, dintre care 110 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare totală de peste 114.000 de lei.
 
Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
 
Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni în perioada următoare.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județele Constanța și Tulcea

18 Apr 2024 429

Cumul de infracțiuni pentru un șofer în Năvodari, județul Constanța. S-a ales cu dosar penal

14 Apr 2024 538

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 534

Știri Constanța Teribilism pe DN2A! Un motociclist a fost prins cu o viteză enormă de politiști

13 Apr 2024 522

Transport agabaritic pe ruta Agigea Port - Lăzărești! Traficul pe drumuri din județul Constanța, îngreunat

12 Apr 2024 441

Județul Constanța Urmărire în trafic pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu pentru prinderea unui șofer beat și fără permis

08 Apr 2024 686

Avertizare de cod galben de vânt puternic la Constanța! Recomandările primăriei

01 Apr 2024 577

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe A3

01 Apr 2024 278

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 589

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 332

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A3

27 Mar 2024 312

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Săvinești - Năvodari

24 Mar 2024 543

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

24 Mar 2024 757

Constanța Încă 21 de autobuze electrice de ultimă generație au intrat în flota CT BUS. Pe ce traseu vor circula

18 Mar 2024 1079

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 1011