Acțiuni ale polițiștilor, în a doua zi de Crăciun Peste 700 de infracțiuni, constatate de agenți. Sute de permise de conducere, reținute

În a doua zi de Crăciun, polițiștii au organizat 176 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice. Au fost constatate peste 780 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au reținut 362 de permise de conducere.
 
La data de 26 decembrie 2019, poliţiştii au organizat 176 de acțiuni, la nivel național și au intervenit la 3.235 de evenimente, dintre care 2.796 au fost sesizate prin 112.
 

În urma activităților, au fost constatate 787 de infracţiuni, 121 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

 
De asemenea, au fost depistate 8 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 21 de măsuri preventive.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 3.475 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.425.810 lei.
 

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 118 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 362 de permise de conducere și retrase 56 de certificate de înmatriculare.

 
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
 
Ieri, la nivel național, s-au produs 15 accidente grave de circulație, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 12 au fost grav rănite.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 604

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 930

Cumpărări directe Constanța Leader’s Jus SRL, contract de consultanță în domeniul achizițiilor cu Primăria Fântânele (DOCUMENT)

01 Apr 2024 526

Cumpărări directe Constanța O firmă din București oferă consultanță pentru implementarea unui proiect la Cobadin (DOCUMENT)

30 Mar 2024 650

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1405

Firme Constanța Modificări în acționariatul Easy Credit 4 All IFN SA

23 Feb 2024 642

Firme Constanța Noi decizii, adoptate de Easy Credit 4 All IFN - S.A.

21 Feb 2024 702

Firme Constanța Mandate prelungite pentru administratorii Progress Consulting SA

12 Feb 2024 671

Firma administrează Cimitirul Municipal Progress Consulting SA câștigă definitiv un proces împotriva Primăriei Constanța!

06 Feb 2024 883

Firme Constanța Modificări în conducerea Easy Credit 4 All IFN SA

05 Feb 2024 869

În Suedia Brazii de Crăciun,oferiți peștilor pentru protejarea mediului

14 Jan 2024 807

Vladimir Putin nu mai ține cont de sărbători. În ajunului Crăciunului pe rit vechi a transmis un mesaj războinic

07 Jan 2024 807

Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit astăzi

07 Jan 2024 877

Astăzi este Ajunul Crăciunului pentru mii de români care sărbătoresc Nașterea Domnului de rit vechi!

06 Jan 2024 866

Armenii sărbătoresc Crăciunul în aceeași zi cu Boboteaza

05 Jan 2024 899