Acțiuni ale polițiștilor în Mangalia, Năvodari și Medgidia. Au aplicat și amenzi

  • Acțiuni pentru verificarea respectării normelor impuse de Legea 55/2020
Polițiștii continuă acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse de Legea 55/2020.

La Năvodari, au fost legitimate peste 20 de persoane și au fost controlate 12 autovehicule, precum și mai multe unități comerciale din orașul Năvodari.

Au fost aplicate 10 amenzi, în valoare totală de peste 2.600 de lei, dintre care 6 la Legea 55/2020 și 4 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Iată ce spune IPJ Constanța 

La data de 6 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate peste 140 de persoane și au fost controlate 15 autovehicule de transport în comun.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei, dintre care 2 la Legea 55/2020 și 58 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

La data de 6 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pe linia respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane și au fost controlate 12 autovehicule, precum și mai multe unități comerciale din orașul Năvodari.

Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.600 de lei, dintre care 6 la Legea 55/2020 și 4 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


La data de 6 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule, precum și 8 societăți comerciale.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 592

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 477

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 525

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 637

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 692

Zeci de persoane legitimate la Constanța Acțiune a Poliției pentru combaterea traficului de droguri (FOTO)

22 Mar 2024 526

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 522

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 402

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 501

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 661

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 507

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 541

Polițiștii, prezenți la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța

16 Mar 2024 642

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 749