Acțiuni de amploare ale polițiștilor IPJ Constanța. Au fost aplicate mai multe sancțiuni

Politia în misiune. Foto: Facebook/DGPMBPolițiștii din cadrul IPJ Constanța au desfășurat mai multe acțiuni în cadrul cărora au fost aplicate sancțiuni. 

Potrivit IPJ Constanța, în noaptea de 9/10 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Constanța au desfășurat activități pe linia combaterii faptelor de proxenetism, prostituție și ordine publică.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.500 de lei, toate la Legea 61/1991.
 
De asemenea, în noaptea de 9/10 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Constanța au desfășurat activități pe linia verificării modului de respectare a prevederilor Legii 333/2003 și a H.G. nr. 301/2012 în instituțiile publice și societățile comerciale cu obiect de activitate jocuri de noroc.

Astfel, au fost verificate aproximativ 50 de obiective și au fost legitimate aproximativ 70 de persoane.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.000 de lei, dintre care 9 la Legea 333/2003, 1 la Legea 61/1991 și 6 la H.G. 301/2012.
 
Totodată, la data de 9 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii furturilor în zona plajei, zona adiacentă și din spațiile de cazare și a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, au fost legitimate peste 60 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 30 de vehicule.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 14.000 de lei, dintre care 9 la Legea 61/1991 și 7 la O.U.G. 195/2002.
Totodată, a fost reținut în vederea suspendării, 1 permis de conducere.

 
Conform IPJ Constanța, la data de 9 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea încălcării prevederilor legale la regimul rutier.
Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, toate la O.U.G. 195/2002.
 
Nu în ultimul rând, la data de 9 septembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități cu caracter informativ – educativ pe linia prevenirii violenței în rândul minorilor, răspunderea penală și contravențională a minorilor, bullying, promovarea și respectarea drepturilor copiilor conform Legii 272/2004.
Astfel, au fost informate peste 100 de persoane din unitățile de învătământ din municipiul Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ IalomițaPolițiștii au organizat în municipiul Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite

27 Mar 2024 364

Acțiune de control a polițiștilor IPJ Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Mar 2024 557

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 452

Acțiuni ale polițiștilor în municipiul și județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

21 Mar 2024 542

Șoferi sub influența alcoolului și alte infracțiuni, depistate de polițiști în urma unei razii în Constanța

17 Mar 2024 655

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A „curs” cu amenzi

17 Mar 2024 666

Acțiuni de control ale polițiștilor în municipiul Constanța și în județ. Au fost aplicate mai multe amenzi

15 Mar 2024 542

Mai multe amenzi aplicate de polițiști în urma unor acțiuni în județul Constanța

11 Mar 2024 460

Polițiștii IPJ Constanța, în acțiune la Eforie! Au fost aplicate mai multe amenzi

11 Mar 2024 463

Acțiune de amploare în județul Constanța! Șofer beat depistat în trafic pe o stradă din Hârșova!

11 Mar 2024 427

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța în Medgidia și alte patru comune din județ (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 497

Acțiunea Blocada la Constanța! Au fost aplicate amenzi de zeci de mii de lei (GALERIE FOTO

11 Mar 2024 507

Razie a polițiștilor în județul Tulcea. S-au aplicat peste 70 de sancțiuni și au fost reținute permise

10 Mar 2024 490

Acțiuni ale polițiștilor în Mangalia și Constanța. Au fost aplicate sancțiuni

09 Mar 2024 623

Radare în cascadă pe DN22 Constanța-Tulcea! Peste 20 de șoferi vitezomani, sancționați de polițiști (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 655