Acțiuni de dezinsecție la Constanța. Echipele au acționat și pe malurile lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie


 • Temperaturile crescute favorizează înmulțirea larvelor de țânțari din apă,
 
Primăria Municipiului Constanța a intensificat acțiunile de dezinsecție. Pe lângă intervențiile de la sol, echipele au acționat și pe malurile lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie.

Substanța folosită pentru dezinsecție - VectoBac WG - este avizată de Ministerul Sănătății și poate fi aplicată pe orice suprafaţă de apă unde ţânţarii se înmulţesc sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de ţânţari.

VectoBac WG poate fi aplicat pe suprafeţe populate de peşti şi alte vietăţi acvatice, precum şi de plante. De asemenea, produsul poate fi utilizat în zonele unde există oameni, animale de companie, cai, păsări sau faună sălbatică.

Temperaturile crescute favorizează înmulțirea larvelor de țânțari din apă, astfel încât delarvizarea lacului era absolut necesară. Toate aceste acțiuni derulate de municipalitate au drept scop menținerea unui nivel scăzut al densității insectelor de disconfort, precum și eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli. Măsuri suplimentare ce trebuie aplicate sunt cosirea la timp a vegetației ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanțe repelente de către persoanele cu risc, (paznici, personal de la salubrizare, stații de pompare ape, etc.), aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spațiile și clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini, se arată într-un comunicat al Compartimentului Comunicare si Mass Media din Primăria Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tratamente de dezinsecție la Constanţa. Când au loc acestea

04 May 2017 2437