Acțiuni de prevenire a răspândirii SARS CoV 2


În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
 
Peste 6.500 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 823 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.
 
Au fost efectuate 59.227 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.
 
În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.379 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 813.740 de lei.
 
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.
 
Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
 
București
La data de 15 februarie 2021, în jurul orei 21.35, polițiștii Secției 13 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un restaurant, este organizat un eveniment privat la care participă mai multe persoane.
 

La fața locului, s-au deplasat echipaje din cadrul secțiilor 13, 12 și 10 de poliție, un echipaj al Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, care au găsit în interiorul localului aproximativ 80 de persoane, care participau la o petrecere.
 
Evenimentul a fost oprit, fiind aplicate 75  de  sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 193.000 de lei.

 
Cu privire la organizatorul evenimentului, Secția 13 Poliție s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei.
 
Argeș
La data de 15 februarie a.c., poliţiştii Poliției Orașului Ștefănești au identificat o tânără, de 24 de ani, din Ștefănești, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată, ce fusese instituită începând cu ziua de 12 februarie.
 
În urma celor constatate, tânăra a fost sancţionată cu 1.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
 
***
 
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
 
Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă  organizarea  de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane,  restaurante, baruri,  săli de evenimente etc.).
 
Pentru siguranța tuturor, recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amenzi în valoare de de mii de lei aplicate de polițiștii constănțeni la sfârșitul acestei săptămânii

06 Mar 2022 1492

Amenzi de aproape 10.000 lei aplicate de polițiștii constănțeni

25 Feb 2022 1138

Județul Constanța 150 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni a poliției, în orașul Năvodari

24 Feb 2022 1463

Constanța Continuă acțiunile pentru limitarea răspândirii COVID-19

16 Feb 2022 1007

Continuă acțiunile pentru verificarea măsurilor impuse în contextul pandemiei, la Constanța

13 Feb 2022 1172

Constanța. Amenzi pentru nerespectarea normelor impuse în contextul pandemiei

01 Feb 2022 1802

Constanța Amenzi pentru nerespectarea legii cu privire la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei

31 Jan 2022 1129

Județul Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru combaterea violenței și menținerea liniștii publice

23 Jan 2022 1262

IPJ Constanța Activitățile desfășurate de polițiștii constănțeni

14 Nov 2021 1659

Constanța. Societățile comerciale, în atenția polițiștilor

07 Nov 2021 1344

Poliția Română Acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, la nivel național. Au fost date mii de amenzi

28 Oct 2021 1621

IPJ Constanța Acțiuni de informare în mall-uri și spații publice referitoare la Covid-19. Ce restricții trebuie respectate (galerie foto+video)

26 Oct 2021 2539

Amenzi pentru cei care nu respectă măsurile de protecție sanitară împotriva COVID-19, la nivel național

22 Oct 2021 1253

IPJ Constanța Acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost aplicate amenzi

11 Oct 2021 1536

Polițiștii și jandarmii, în acțiune, noaptea trecută, la Constanța! Au avut în vedere obligativitatea certificatului verde covid19. Au aplicat și amenzi (galerie foto)

10 Oct 2021 2844