Acțiuni în Constanța Recomandările polițiștilor, pentru cumpărături online în siguranță

  • Polițiștii constănțeni îi sfătuiesc pe cetățeni să manifeste deosebită atenţie în situația în care oferta de cumpărare a unui produs este foarte tentantă, deoarece există posibilitatea ca produsul să nu posede toate calităţile prezentate sau să fie foarte deteriorate.
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța organizează zilnic activități informativ-preventive în rândul cetățenilor, cu scopul diminuării numărului faptelor de înșelăciune săvârșite în mediul virtual.

Caracteristicile acestui tip de înșelăciune sunt:

- autorii infracțiunilor adoptă rolul falsului vânzător, ori falsului cumpărător;
- aceștia transmit victimelor un link, care este foarte asemănător cu site-urile ce prezintă încredere, prin care li se solicită completarea tuturor datelor cardului bancar (seria card, CVV, cod 3D Secure primit prin SMS), sub pretextul de a intra în posesia banilor pe care se presupune că infractorul i-ar fi transferat prin intermediul platformei de tip marketplace pe care este postat anunțul;
- de cele mai multe ori, odată cu momentul completării acestor date, suma existentă pe card este retrasă.

Polițiștii constănțeni îi sfătuiesc pe cetățeni:

- Niciodată, pentru a primi o sumă de bani, nu este necesară furnizarea datelor înscrise pe card, ci doar numărul de cont IBAN.
- Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet, mai ales dacă sunt de la persoane necunoscute anterior cumpărării;
- Dacă faceţi cumpărături online, folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea şi verificarea coletului la primire, pentru a putea refuza efectuarea plăţii, în cazul în care bunul nu corespunde descrierilor iniţiale;
- Plătiţi produsul achiziţionat pe internet doar după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat şi nu un alt produs;
- Verificaţi politica de returnare a produsului de la diverşi operatori economici şi condiţiile exacte în care este posibil acest lucru pentru cazul în care nu sunteţi mulţumit (perioada de returnare să fie în general de 30 de zile, iar procedura să nu impună condiţii restrictive, să existe comunicare şi disponibilitate în acest sens);
- Manifestaţi deosebită atenţie în situația în care oferta de cumpărare a unui produs este foarte tentantă, deoarece există posibilitatea ca produsul să nu posede toate calităţile prezentate sau să fie foarte deteriorate;

- În cazul achiziţionării unor bunuri costisitoare de tip second hand, de pe site-uri de profil, încercaţi să contactaţi vânzătorul şi să încheiaţi cu acesta un act care atestă posibilitatea returnării sumei de bani dacă bunul nu corespunde descrierilor;
- La plata bunurilor sau ofertelor online (pachete turistice, oferte de investiţii, planuri de afaceri, etc.) evitaţi să oferiţi detaliile cardului de credit sau debit;
- Nu instalaţi aplicaţii din surse nesigure, care vă pot expune unor riscuri cum ar fi: crearea de breşe de securitate, copierea datelor personale, căutarea informaţiilor confidenţiale (parole, numere de carduri, conturi bancare).


Sursa foto: IPJ Constanța 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum să fii în siguranță când faci cumpărături online. Ghidul ANPC

18 Feb 2024 729

Black Friday 2023 Cumpărături online în siguranță. Cum să eviți fraudele și înșelăciunile

05 Nov 2023 837

Atenție la fraudele online! Polițiștii din Constanța avertizează asupra unei metode periculoase

06 Oct 2023 995

Anunțul făcut de Horia Constantinescu, la Tulcea Numărul magazinelor online se va reduce la jumătate. Care vor fi obligațiile proprietarilor

26 Apr 2023 1139

Black Friday 2022. Recomandările Poliţiei Române pentru cumpărături online în siguranţă

10 Nov 2022 1112

Cum optimizați viteza de încărcare a unui magazin online WooCommerce

09 Mar 2022 1533

Noi idei prin care poți vinde mai mult, printr-un magazin online, în 2022

09 Feb 2022 1750

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța Atenție la cumpărăturile online!

12 Nov 2021 1403

Brick România dă undă verde la cumpărături

05 Nov 2021 2624

Tomis Mall te trimite în Egipt

22 Apr 2021 1954

Sondaj de opinie Este mersul la cumpărături un risc în această perioadă?

18 Jan 2021 3224

Recomandările polițiștilor, pentru cumpărături online în siguranță

13 Nov 2020 1610

Atenție la cumpărăturile online! Pericolul care se ascunde în spatele site-urilor de comeț online

22 Dec 2018 2145

GPeC SUMMIT 29-30-31 Mai, București +1000 de participanți unici, +40 speakeri locali și internaționali și 2 masterclass-uri sold out

05 Jun 2018 7933

Atenție la ofertele speciale de pe site-uri de cumpărături online. Cum au reușit doi bărbați să păcălească mai mulți cumpărători

16 Feb 2018 2019