Poliţiştii au desfăşurat în Constanţa, activităţi pentru prevenirea tâlhăriilor şi tulburării ordinii și liniștii publice

La data de 3 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor 1 și 5 de Poliție Constanța au desfășurat o activitate pe linia prevenirii infracțiunilor de tâlhărie, în mai multe zone din municipiul Constanța.

Cu ocazia acțiunii, polițiștii au distribuit materiale informative cu sfaturi de prevenire a victimizării cetățenilor, acordând atenție deosebită persoanelor de vârsta a treia, care pot deveni victime ale infracțiunilor.

Astfel, cetățenii au fost sfătuiți să evite circulația în zonele slab iluminate și necirculate pe timpul nopții, să nu poarte bunuri de valoare la vedere și să nu dețină asupra lor sume mari de bani.

Activitățile desfășurate fac parte din Programul de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor - prioritate națională și locală și proiectul „Pregătiți pentru viață”.

La data de 3 octombrie a.c., în intervalul orar 16.00 - 20.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Constanța au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice. 

Polițiștii constănțeni au acționat în 8 zone de pe raza de competență, fiind legitimate 38 de persoane. 

Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 la Legea 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 6 la OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. 

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

titi

04 Oct, 2019 14:33

De ce oare in data de 2 Octombrie , dupa amiaza, cand pe str Mircea (partea dintre str Decebal si bd Mamaia) era o nuntă cu manele date cu volumul imens de tare, cu mult peste decibelii admiși de lege) nu era nici o mașină de poliție ?!?. Oare "domnii " cu nunta erau deasupra legii?

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 554

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 253

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 252

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 324

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 284

IPJ Constanța Șicanare-n trafic, urmată de amenințare cu pistol, la Eforie Sud

19 Apr 2024 467

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 335

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 498

Percheziții în Constanța Peste 15 vehicule folosite în operațiuni ilegale cu deșeuri, sechestrate (FOTO)

18 Apr 2024 590

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 425

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 521

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 524

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 548

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 558

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 386