Administraţia Bazinală de Apă şi Statul Român, daţi în judecată de subsecretarul de stat din Ministerul Culturii

Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat luni, 12 decembrie, procesul nr. 8772/212/2016 la Secţia I Civilă, ce are ca părţi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca pârâţi şi pe Irina Sanda Cajal Marin şi Ștefan Ioan Cajal ca reclamanţi. Obiectul procesului aflat pe fond la Tribunalul Constanţa îl constituie o revendicare imobiliară.
 
Contactaţi telefonic, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral nu au putut oferi informaţii despre procesul înregistrat la Tribunalul Constanţa, motivând faptul că nu pot oferi date despre un proces aflat pe rolul unei instanţe de judecată.
 
De asemenea, am încercat să o contactăm pe Irina Sanda Cajal Marin la fundaţia pe care o deţine, Fundaţia Cajal, pentru a afla care sunt mai exact revendicările în acest proces. Am aflat că Irina Sanda Cajal Marin nu este în ţară în prezent şi am lăsat datele de contact pentru eventuale lămuriri. Ni s-a recomandat să sunăm şi la Ministerul Culturii, unde aceasta ocupă funcţia de subsecretar de stat. Din păcate, la Ministerul Culturii nu am putut lua legătura cu niciun reprezentant al instituţiei sunând la numărul de telefon disponibil pe site. Dacă vom primi informaţii cu privire la procesul aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, vom reveni cu alte articole pe acest subiect.
 
Irina Sanda Cajal Marin este fiica celui mai marcant conducător al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Academicianul Nicolae Cajal, personalitate prestigioasă a virusologiei mondiale. La rândul său, Irina Marin Cajal este una dintre cele mai reprezentative figuri ale comunităţii evreieşti din România şi un important om de cultură, ocupând de-a lungul anilor funcţia de director de imagine al Federaţiei, fiind consilier al Ministerului Afacerilor Externe şi în Ministerul Culturii, în prezent ocupând funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Culturii. Aceasta se ocupă de diferite activităţi de cercetare şi de promovare a istoriei şi a culturii romane şi iudaice în întreaga lume.
 
Sursa foto: Youtube.com
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Colegiul Prefectural. Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 519

Declarații de avere Constanța Simona Grigorescu, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

26 Mar 2024 469

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Titel Gagiu, director la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 632

Declarații de avere Constanța Dan Cristian Fugigiu, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 617

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Horia-Sorin Corceanu, șef formație în cadrul ABADL (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 354

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui lui Paul Cononov, Director la ABADL (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 555

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cosmin - Ștefan Gerap, inspector de specialitate la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 565

Elena Edith Dulica, economist la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 577

Averea și interesele lui Constantin Fronoiu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (DOCUMENTE)

22 Mar 2024 448

La Constanța Ziua Mondială a Apei, marcată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (FOTO)

22 Mar 2024 390

Constanța ABADL pregătește sectoarele de plajă pentru sezonul estival 2024 (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 437

ABADL caută chiriași pentru cinci terenuri. Iată unde sunt situate!

21 Mar 2024 579

Investiții Constanța Constantin Bucur, acționarul majoritar de la FC Gloria Buzău SA, investește în Mamaia. Firma sa, BC Cogen Management SRL, va amenaja o plajă

20 Mar 2024 541

Daniel Costencu, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral -SGA Tulcea, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 556

Declarații de avere Constanța Cristina Duiculete, șef birou în Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, avere și interese. Soțul său a fost consilier local în Lumina (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 528