Actualitate

Afacerile sar... in aer Colegul de inculpare al lui Mazare face reclama pe telegondole (document)

cap_5.jpgSocietatea Follow Me, cu asociat majoritar SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, deţine contractul privind exploatarea potenţialului de publicitate al telegondolei din Mamaia

Telegondola din Mamaia a fost văzută, încă de la bun început, ca fiind una dintre ctitoririle lui Radu Mazăre pe pământul Constanţei. Chiar dacă edilul nu este singurul care se laudă cu paternitatea instalaţiei care străbate o parte a staţiunii, conştiinţa colectivă l-a păstrat ca fiind deţinătorul măreţii idei.

Ionut_Barbu_02_.jpgAşa cum a demonstrat timpul, telegondola nu a fost tocmai o afacere profitabilă, în ciuda faptului că, cel puţin teoretic, investiţia ar fi trebuit să atragă turiştii. Însă, nu a fost aşa. Şi, nu numai cei veniţi în vacanţă se numără printre dezinteresaţii de telegondolă ci, se pare că nici firmele nu s-a înghesuit să-şi facă publicitate pe cabinele care străbat cerul staţiunii Mamaia. În ciuda dezinteresului agenţilor economici, societatea Telegondola-Mamaia SRL, la acea dată condusă de Ştefan Marian, a încheiat un contract ce purta numărul 375, pe 15 mai 2008, cu SC Follow Me SRL pentru „a exploata potenţialul de publicitate al Telegondolei". De la bun început, trebuie menţionat faptul că acţionari în SC Telegondola-Mamaia SRL sunt municipiul Constanţa, cu 46,51%, şi SC Mamaia SA, cu 53,49%. În 2008, la data semnării contractului, director al Mamaia SA era Lucian Victor Dan, iar din Consiliul de Administraţie al Telegondolei făcea parte şi Ovidiu Rene Rohan, unul dintre asociaţii primarului Radu Mazăre. Este adevărat, acum Lucian Victor Dan nu conduce Mamaia SA, însă a fost desemnat de municipiul Constanţa, condus de Radu Mazăre, să-i fie reprezentant în CA-ul societăţii. Fix în locul lui Ovidiu Rene Rohan. Coincidenţă!

Povestea chiriaşului SPIT

Pe de cealaltă parte, Follow Me, firma care face reclamă pe telegondolă, îi are ca asociaţi pe soţii Alina Elena şi Ionuţ Barbu, dar şi societatea bucureşteană Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, care deţine 85% dintre părţile sociale. Cel din urmă business este unul cu renume, în special din cauza faptului că este concesionarul Portului Tomis. SIA SA este condusă de Valentin Gheorghe Ionescu, inculpat în dosarul retrocedărilor, alături de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Afaceristul bucureştean, fost coleg de facultate al primarului constănţean, este inculpat la categoria „cesionari cumpărători de drepturi succesorale", pentru „complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie", aşa cum se arată într-un comunicat remis de DNA pe 28 octombrie 2008. Şi, ca să se „lipească" şi mai bine de administraţia locală, unul dintre cei care lucrează pentru Valentin Gheorghe Ionescu este chiar consilierul local PSD, Valentin Pîrvulescu. În plus, Follow Me este cunoscută ca fiind firma care ţine în chirie Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local. Anul trecut, SPIT şi-a mutat sediul, din strada Nicolae Grindeanu, pe strada Sulmonei nr. 22. Clădirea impozantă este cunoscută ca fiind, în trecut, sediul Băncii Turco-Române. Cum banca a dat faliment, sediul acesteia a fost scos la licitaţie de către lichidatorul Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar şi a fost cumpărat de către SC Follow Me SRL, firmă administrată de Ionuţ Barbu, cel împreună cu care administraţia Mazăre a pus la cale toate evenimentele estivale din anii trecuţi, printre care şi Romanian Class One. Şi, revenind la clădirea din zona peninsulară, în care sălăşluieşte SPIT-ul Virginiei Ştefănică, nu trebuie să omitem faptul că Follow-ul lui Barbu şi al lui Valentin Gheorghe Ionescu a ipotecat imobilul pentru 651.828 de euro. Dar nu-i nimic, iau ei bani de la Primărie şi se rezolvă problema, nu?! Banii vin, creditele se plătesc...

Mulţumirile lui Dan pentru primar

Evident, legătura dintre Follow Me şi Radu Mazăre nu a fost recunoscută de nimeni. Nici co-inculparea, nici prezenţa asociatului său în Consiliul de Administraţie al Telegondolei, nici bârfele referitoare la apropierea lui Victor Lucian Dan de edil nu i-au făcut pe cei implicaţi să recunoască „târgul". Ba chiar, Ionuţ Barbu spune că nu-i nicio afacere să-ţi faci reclamă pe telegondolă. Însă, cu siguranţă este una de portofoliu. „Cred că avem contractul acesta din 2009. Parcă aşa... am lucrat în 2009 şi 2010. Până acum, am plătit Telegondolei cam 5000 sau 10.000 de euro. Dar să ştiţi că nu este un obiectiv care şi-a atins potenţialul din punctul de vedere al publicităţii. La acea vreme, când am încheiat contractul, au fost mai multe firme de publicitate care au dorit să participe, însă numai noi am reuşit să aducem un client interesat să-şi facă reclamă. Cred că până acum am avut doar doi clienţi: Cola Cola şi Cosmote", a declarat Barbu. Acesta a mai precizat că nu consideră faptul că apropierea între firma pe care o conduce şi Radu Mazăre este un beneficiu: „Agenţia mea este puternică. Telegondola a solicitat clienţi şi noi am făcut rost de ei. Însă, să ştiţi că şi cei de la Telegondola-Mamaia au mai căutat clienţi pentru publicitate şi nu au găsit. În acest moment este folosit numai 35% din potenţialul de exploatare. Este sărăcie pe piaţă! De când s-a deschis, telegondolei nu i-a fost exploatat nici 50% din potenţial. Nu are vizibilitate. Chiar dacă este un produs unic pe piaţă, clienţii nu se înghesuie". Acelaşi Ionuţ Barbu a mai scos o vorbă de duh, în acelaşi context al contractului cu SC Telegondola-Mamaia SRL, dar şi în ceea ce priveşte criza economică: „De la vorbe la fapte e cale lungă, de la fapte la contracte şi mai lungă, iar de la contracte la bani este cea mai lungă". Pentru a trece şi de partea cealaltă a baricadei, am discutat cu Ştefan Marian, cel care era directorul societăţii Telegondola-Mamaia la momentul încheierii înţelegerii contractuale cu Follow Me. Acesta a explicat că numai 14 cabine din cele 49 sunt folosite în scop publicitar. Evident, a negat faptul că ar fi ştiut că Gheorghe Valentin Ionescu este implicat în dosarul retrocedărilor şi că Rene Ovidiu Rohan este asociat al primarului Radu Mazăre. „Noi suntem prea mici", s-a scuzat Ştefan Marian. Cel mai vehement în a nega a fost Lucian Victor Dan, cel care conducea Mamaia SA atunci când Telegondola a început să facă afaceri cu Follow Me. Supărat nevoie mare că noua conducere a societăţii nu doreşte să-l valideze în AGA ca membru al Consiliului de Administraţie al Telegondola-Mamaia, Dan nu a vrut să dea nici un detaliu despre contractul privind exploatarea potenţialului de publicitate. A oferit diverse motive: ba că a uitat, ba că nu este un subiect interesant. A povestit din nou că el a pus piatra de temelie a telegondolei şi că a fost ideea lui, însă i se pare normal ca Radu Mazăre, în calitatea sa de politician, să se laude puţin cu investiţia. Şi că el, ca un bun constănţean ce este, îi mulţumeşte lui Mazăre pentru ce a făcut. Cu siguranţă, alături de Victor Lucian Dan, lista celor cu mulţumirile şi cu afacerile profitabile este destul de lungă.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

OLGA

14 Jul, 2010 15:25

ATATA FOC SI NIMIC . ASTEPTAM NISTE CATUSE SI PT PRIMARIA CONSTANTA . PUTERE DE MUNCA DNA.

Articole asemanatoare

Tribunalul s-a pronunţat în dosarul privind insolvenţa firmei Telegondola-Mamaia SRL

19 Mar 2019 383

Act emis de Primăria Constanţa Un imobil situat în zona telegondolei va fi supraetajat. Cine este investitorul

22 Jan 2019 744

Primăria Constanţa, asociat Insolvenţa firmei Telegondola-Mamaia SRL, amânată pentru 2019

06 Nov 2018 620

Insolvenţa societăţii Telegondola-Mamaia a primit un nou termen

18 Sep 2018 610

Fostul consilier local Virgil Lixandru a primit răspuns de la Primăria Constanţa. Este vizată o investiţie imobiliară pe bulevardul Mamaia

05 Sep 2018 1360

Primăria Constanţa, asociat în firmă Telegondola-Mamaia SRL, în insolvenţă. Procesul a primit un nou termen

06 Aug 2018 959

Ziua Copilului. De 1 iunie copiii sub 14 ani beneficiază de gratuitate la plimbările cu telegondola

01 Jun 2018 2546

Insolvenţa SC Telegondola-Mamaia SRL, azi, în atenţia judecătorilor

15 May 2018 1003

Surpriză pentru turiștii care aleg să petreacă minivacanța de 1 mai pe litoral. Telegondola din Mamaia va fi pusă în funcțiune

23 Apr 2018 1870

Condamnată în primă instanţă Florina Marcu, fostul director al Telegondola Mamaia SRL, acuzată de delapidarea societăţii. Cum s-a finalizat procesul (document)

19 Mar 2018 2455

Una dintre firmele în care Primăria Constanţa are calitatea de asociat, în insolvenţă. Azi, un nou termen

12 Feb 2018 1072

Printre asociaţi, Primăria Constanţa Insolvenţa SC Telegondola-Mamaia SRL, amânată pentru februarie 2018

12 Dec 2017 2910

Primăria Constanţa, reprezentată de avocatul lui Nicuşor Constantinescu Insolvenţa societăţii Telegondola-Mamaia SRL, amânată. Aproape 40 de termene

28 Jun 2017 3080

A fost pusă în funcţiune Telegondola din Mamaia

16 Apr 2017 4030

UPDATE 2 Accident în stațiunea Mamaia (galerie foto + video)

28 Mar 2016 2679