Ajutoare de urgenţă Un copil din comuna Agigea cu probleme medicale a primit 7.000 de lei de la Guvernul României

Guvernul României a adoptat în şedinţa de ieri o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 973.700 de lei pentru sprijinirea unui număr total de 280 de familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii şi fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora.
 
La propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul poate dispune acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite cauzate de starea de sănătate ori având la bază alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, precum şi în alte situaţii stabilite prin hotărâre a Guvernului, care va cuprinde şi procedura şi/sau condiţiile de acordare. Aceste ajutoare de urgenţă se suportă din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
 
Familiile şi persoanele singure provin din judeţele: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
 
Potrivit proiectului adoptat de Executiv, un copil din comuna Agigea, judeţul Constanţa, cu probleme medicale a primit suma de 7.000 de lei. Solicitarea ar fi fost făcută prin intermediul Prefecturii Constanţa încă din luna mai a.c., potrivit Biroului de Presă al instituţiei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de Guvern despre calvarul de la Crevedia. Primele declarații ale premierului Ciolacu (VIDEO)

31 Aug 2023 880

România trimite noi ajutoare în Turcia!

08 Feb 2023 1059

Șase constănțeni și un tulcean, beneficiarii unor ajutoare de urgență aprobate de Guvernul României

15 Nov 2022 1651

S-a decis în Ședința de Guvern! Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure cu probleme. Cine primeşte banii

11 May 2022 1394

România acordă ajutor umanitar mai multor state în vederea gestionării epidemiei împotriva COVID-19

23 Feb 2022 1410

Guvernul a aprobat ajutoare de urgență răniților și familiilor victimelor exploziei de la uzina mecanică Băbeni din Vâlcea

03 Dec 2021 1303

Ședință la Guvernul României Acte normative adoptate. Ajutoare de urgență familiilor persoanelor decedate în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

04 Oct 2021 1582

Familiile afectate de inundații vor primi ajutor financiar din partea Guvernului (video)

20 Jun 2021 2156

Mai multe persoane vor primi ajutoare de încălzire. Iată care sunt condițiile

29 Mar 2021 2986

Ședință de Guvern S-a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru familiile victimelor incendiului de la „Matei Balş”

03 Feb 2021 1848

Guvernul va adopta astăzi OUG cu privire la măsurile pentru bugetul pe 2021

30 Dec 2020 3575

Senat. Şedinţă de plen. Pe ordinea de zi, o propunere legislativă referitoare la acordarea de ajutoare de urgenţă

05 May 2020 1671

Ce proiecte au fost adoptate în ședința Guvernului României

04 Nov 2019 1764

Cum a afectat tornada din 30 aprilie 13 familii din judeţul Călăraşi. Cât a dat Guvernul. Câte case au fost distruse într-o zonă foarte strânsă

10 May 2019 2276

Guvern Ajutoare pentru familiile afectate de tornadă

08 May 2019 1771