Alegeri pentru preşedinţia USR. Cine s-a înscris în cursă și care a fost prezența la vot la Constanța

Sigla USR ConstanțaPrimul tur al alegerilor interne pentru preşedinţia USR se încheie duminică  iar rezultatul este anunţat într-o conferinţă de presă, de la ora 12.00, la sediul partidului.

La nivelul județului Constanța au drept de vot aproximativ 770 de membri în timp ce în municipiul Constanța sunt 440 de membri cu drept de vot.

Prezența la nivel national a fost de 77% , iar Constanța a fost în media partidului.

Dumitru Caragheorghe a menționat că primul tur s-a incheiat la ora 10.00.

„La nivelul municipiului Constanța prezența la vot a fost de 77%, iar la nivelul județului, 80%“ – a declarant penrtu ZIUA de Constanța, Dumitru Caragheorghe, presedinte USR Constanța

Cei şase înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al USR sunt:

1. Octavian Berceanu – fost comisar-şef al Gărzii de Mediu

2. Cătălin Drulă – deputat USR de Timiş, preşedinte interimar al USR, fost ministru al Transporturilor

3. Alexandru Kiss – şofer de TIR, membru filiala USR Bălceşti, Vâlcea

4. Miroslav Taşcu-Stavre – lector universitar, membru filiala USR Reşiţa, Caraş Severin

5. Cătălin Teniţă – deputat USR de Bucureşti

6. George Ungureanu – inginer în domeniul petrol şi gaze, preşedinte filiala USR Murighiol, Tulcea.


Miercuri dimineaţa a început votul online pentru şefia formaţiunii. Preşedintele USR este ales prin votul tuturor membrilor.
De asemenea, rezultatele finale ale alegerilor interne vor fi validate de Congresul USR pe data de 16 iulie, într-o şedinţă online.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 426

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 560

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 521

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 581

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 539

A fost emis certificatul de urbanism Spații dotate cu echipamente pentru exerciții fizice, amenajate în Poarta 6 din municipiul Constanța

12 Apr 2024 440

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 740

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 502

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 653

LIVE VIDEO+TEXT Ludovic Orban - „Sunt aici pentru a-l sprijini pe Stelian Ion pentru funcția de primar al Municipiului Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 805

Sănătatea locuitorilor în pericol USR Constanța a sesizat Garda de Mediu în legătură cu poluarea din zona străzii Baba Novac !

05 Apr 2024 654

ZIUA LIVE Viziunea și strategia pentru renașterea comunei Agigea. Interviu cu candidatul APA la Primăria Agigea, Gabriel Ciobanu

01 Apr 2024 1115

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Tandemul pe care îl fac cu Bogdan Bola pentru Primărie înseamnă foarte mult. Și susținerea PMP-ului este importantă”! (VIDEO)

29 Mar 2024 756

ZIUA LIVE Președintele USR Constanța, Stelian Ion - „Și așa cum am gândit alianța, ea este formula cu care noi intenționăm să câștigăm primăria” (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 656

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 886