UPDATE. Alertă S-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Constanța pentru gestionarea problemelor apărute în Portul Midia (galerie foto)

Azi, la Prefectura Constanța s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, având pe ordinea de zi situația navei animalier Queen Hind, care s-a scufundat în cursul zile de ieri. La ședință participa prefectul județului Constanța Duitru Jeacă, colonelul Daniel Popa – șeful ISU Dobrogea, colonelul Constantin Dima – șeful Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, reprezentanți ANR,  Ambroziu Duma – de la Căpitănia Zonală Constanța
 
Vă reamintim, o navă încărcată cu oi în Portul Midia, s-a răsturnat la cheul de nord. Este vorba de nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi. Nava a ajuns ieri, 23 noiembrie, în Portul Midia, venind din Arabia Saudită, fiind programată pentru plecare cu încărcătura aferentă.

ISU Dobrogea a transmis că au ajuns și echipaje de la Arsvom cu nava Hercules și două șalupe. S-au întins două rânduri de baraje antipoluare și unul de forță. Concomitent s-au încărcat pe șalupe ovinele vii cu forte din cadrul tuturor armelor și autorităților publice. „32 de animale au fost salvate”, a transmis ISU Dobrogea.
 
Ieri, reprezentanții societății Midia Marine Terminal au sărit in ajutor navei animalier Queen Hind cu remorcherul București pentru a  susține operațiunile de salvare a echipajului navei. Aceștia au reușit să recupereze pilotul și 5 membri ai echipajului, restul fiind salvați de alte remorchere participante la acțiune. Ieri, la ora 11.15, remorcherul București a plecat din raza portul Midia și a revenit în jurul orei 13.20 cu echipajul salvat. La operatiunea de salvare au participat in total 4 remorchere.

UPDATE 8:

Autorităţile române au întocmit un dosar penal care va fi depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru neglijenţă în serviciu, blocarea şenalului navigabil şi punera în pericol a siguranţei navigaţiei.

UPDATE 7: 

Directorul Gărzii de Coastă Constanța, Laurențiu Cicu a precizat că echipajul nu este reținut, insă Căpitănia Zonală Constanța nu a eliberat marinarilor un permis de acces la uscat. Toți cei 22 de marinari sirieni aflaţi la bordul vasului au fost au fost aduşi în siguranţă la mal şi doar 32 de ori din cele 14.600 au supravieţuit. De asemenea, şeful Gărzii de Coastă Constanţa, Laurenţiu Cicu, a declarat că niciunui membru de echipaj nu i se va permite să părăsească ţara fără acordul Căpităniei.

UPDATE 6:

Reprezentantul Centrului Meteorologic a declarat că, începând din această după amiază, va fi emisă o averizare de înrăutățire a vremii, va fi furtună iar vântul va manifesta intensificări.


UPDATE 5:

În data de 24.11.2019 , la solicitarea conducerii ARSVOM,R/M HERCULES, navele SAR ARTEMIS, SAR APOLLO, SAR TOPAZ , S/I CRISTAL împreună cu scafandrii ARSVOM s- au deplasat în portul Midia unde au efectuat operațiuni de asistență,intervenție , salvare și depoluare la nava livestock carrier QUEEN HIND, înregistrată sub pavilion Palau. La locul evenimentului naval scafandrii ARSVOM au efectuat inspecție la corpul navei, au izolat buteliile de oxigen , acetilenă și gaz butan ce ar fi pus nava și echipajul în pericol.
Nava S/I CRISTAL a desfășurat baraj în vederea limitării poluării în zonă.

UPDATE 4:

În operațiune vor fi implicate o gabară cu maraca și un ponton.  Toate cheltuielile legate de rafluarea navei vor fi recuperate de la armator și asigurator. Nava ar putea fi repusă pe poziții în câteva zile, ca să poată fi remorcată în Dană. Barajele sunt puse de ieri, ca să fie evitată poluarea.

UPDATE 3:

„Nava este stabilă în acest moment. În zonă este o gabară cu macara, care încearcă să descarce hrana animalelor, care ar fi în jur de 100 de tone. Nava are șapte punți“, mai spun reprezentații Căpităniei Zonale Constanța.

UPDATE 2.

Daniela Șerban, directorul general al CN APM Constanța SA, a declarat că azi urmează să se întâlească cu armatorul pentru a se lua decizia de ramfluare a navei. „În primul rând trebuie scoase animalele și marfa de pe punte, apoi specialistii vor reuși să pună nava pe poziție si să o aducă în Dană. Dacă nu se vor scoate animalele moarte din navă, nu se poate face nimic. Cine coordonează activitatea, ar trebui să aibă în vedere acest lucru. Dacă nu se poate scoate nava de acolo, trebuie mărit șenalul cu 40 de metri, trebuie să facem dragaj de investiți, ca să se poate face manervele de ramfulare a navei în siguranță“, a spus Daniela Șerban, directorul general al CN APM Constanța SA.

 "Comandantul navei a declarat abandonul navei, iar armatorul navei va fi cel care va discuta cu autoritățile portuare" a mai spus Daniela Șerban.

UPDATE 1:

„Azi începem descărcarea mărfii de la puntea superioară, după care, în limitele accesului, vom prelua animalele moarte. Acestea vor fi duse la cheiul la care au fost încărcate. De acolo, animalele moarte vor fi duse la incinerator. Vom verifica compartimentul de mașini și vom acționa cu pompe pentru a extrage apa. În funcție de cum răspunde nava, după ce va fi descărcată, vom folosi remorcherele pentru a trage de bordul ridicat în asa fel ca sa putem aduce nava la o dană. Ulterior, în dană vom continua oprețiunea de descărcare a animalelor de pe navă“, au transmis reprezentanții Căpităniei zonale Constanța. „Ieri, am găsit pe navă mai multe butelii de oxigen și acetilena, care prezentau pericol de explozie. Acestea au fost asigurate de ARSVOM. În prezent, nava este abandonată de căpitan“, au mai spus reprezentanții Căpităniei zonale Constanța.


Citește și:

Precizări privind acțiunile specifice ANSVSA întreprinse în cazul incidentului din Portul Midia​

Midia Marine Terminal a participat, ieri, la salvarea echipajului navei Queen Hind (galerie foto)

Incident în Portul Midia Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va reîntruni astăzi. Ce se va întâmpla cu animalele evacuate de pe vapor

Deputatul Huțucă cere o anchetă comună a miniștrilor Transporturilor, Mediului și Agriculturii după incidentul din Portul Midia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.