Alexandru-Dan Munteanu, numit în funcţia de prefect al județului Tulcea (DECLARAȚIE DE AVERE)

Actele normative adoptate în ședința Guvernului României din 27 ianuarie 2022
 
 
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE privind datele deschise şi reutilizarea informaţiilor din sectorul public
Guvernul a aprobat proiectul de act normativ inițiat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), prin care se transpune integral în legislația națională Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.  


Obiectivele principale ale noii legislații vizează, pe de-o parte, utilizarea datelor disponibile din sectorul public pentru crearea unor produse, soluții și servicii IT inovative de către companiile private - în special întreprinderi mici și mijlocii - și, pe de altă parte, consolidarea liberei circulații a informațiilor, facilitarea comunicării cu instituțiile publice și transparentizarea activității administrației, pentru cetățeni.



Potrivit proiectului de act normativ, instituțiile și companiile publice vor pune la dispoziție datele publice pentru a fi reutilizate, asigurând vizibilitatea online și disponibilitatea efectivă a documentelor și a metadatelor asociate în format deschis care pot fi prelucrabile automat și care asigură interoperabilitatea, reutilizarea și accesibilitatea informațiilor.


Comunicatul Autorității pentru Digitalizarea României https://www.adr.gov.ro/guvernul-romaniei-a-aprobat-legea-privind-datele-deschise-si-reutilizarea-informatiilor-din-sectorul-public-initiata-de-adr-si-mcid/

 
2. PROIECT DE LEGE pentru aprobarea Contractului de finanţare (Spitalul Regional de Urgenţă Cluj) dintre România și Banca Europeană de investiţii, semnat la București la 11 noiembrie 2021 și la Luxemburg la 15 noiembrie 2021
Prin proiectul de lege se aprobă Contractul de finanțare în valoare de 305 milioane de euro, între România și Banca Europeană de Investiții, fonduri destinate realizării Spitalului Regional de Urgență Cluj. Împrumutul astfel contractat reprezintă aproximativ 67% din costul net al Spitalul Regional de Urgență Cluj, diferența de aproximativ 150,4 mil. EUR (33 %) fiind asigurată de partea română, din fonduri nerambursabile și de la bugetul de stat.        

Investiția estimată la 454,4 milioane euro constă în construcția unui nou spital regional la Cluj, cu 849 de paturi, al cărui scop este să îmbunătățească serviciile medicale pentru cetățeni și să crească capacitatea de pregătire și reacție a sistemului de sănătate.


Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi un complex de clădiri cu 7 etaje, va avea 744 de paturi în secția de îngrijire acută cu spitalizare și 105 de paturi pentru terapie intensivă. Proiectul este estimat a se finaliza în anul 2026.


Acest împrumut este al doilea din seria de trei împrumuturi convenite de Ministerul Finanțelor cu Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea spitalelor regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova. Ministerul Finanțelor a finalizat în decembrie 2021 pașii legali pentru intrarea în vigoare a împrumutului pentru Spitalul Regional de Urgență Iași și, în paralel cu procesul de aprobare a împrumutului pentru  Spitalul Regional de Urgență Cluj,  efectuează demersurile necesare pentru încheierea Contractului de Finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova.
 
3. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor, semnat la 4 aprilie 2021, la Amman
Proiectul de lege a fost aprobat.



 
II. ORDONANȚE
1. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Noile măsuri cuprinse în ordonanța adoptată reglementează mecanismele de sancționare a abaterilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora, definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, sancționarea faptei privind circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor și trecerea într-o clasă superioară de contravenții a faptei privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire.



Noile modificări prevăd sancționarea comportamentului agresiv adoptat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, cu amendă contravențională având o valoare cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor urmează să fie sancționată cu amendă având o valoare cuprinsă între 1.305 de lei și 2.900 de lei, abatere prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (în prezent această faptă fiind sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni) și, în plus, cu aplicarea sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.


Se introduce o majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicată pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată și se trece la o clasă superioară de contravenții pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire, fiind prevăzută o creștere a sancțiunii contravenționale, noile amenzi ajungând la o valoare cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.


Modificări vor fi aduse și în ceea ce privește soluția de suspendare, de drept, a termenului de prescripție de 6 luni, pentru cumulul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.


Totodată, se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehiculele din categoria A2, respectiv 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri.


De asemenea, se introduce o nouă contravenție. Nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea, în timpul mersului, urmează să fie sancționată cu amenda cuprinsă între 870 și 1.160 lei.


Scopul modificărilor este de a proteja viața, integritatea și sănătatea persoanelor care participă la traficul rutier.
 
2. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen
Prin actul normativ se prelungește până la 31 iulie 2022 termenul în care companiile pot depune cerere de restructurare a obligațiilor bugetare, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Termenul aflat acum în vigoare este 31 ianuarie 2022.
Măsura vine în sprijinul mediului economic, care se confruntă cu lipsa lichidităților, însă are în vedere și îmbunătățirea conformării voluntare a contribuabililor care au dificultăți privind plata obligațiilor bugetare.


De asemenea, prin actul normativ au fost aprobate mai multe măsuri în domeniul accizelor, cu impact pozitiv asupra întreprinderilor mici și mijlocii. Concret, se reglementează procedura privind deplasarea produselor accizabile eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și care se deplasează către teritoriul unui alt stat membru, pentru a fi utilizate acolo sau livrate in scop comercial.


Prin Ordonanța aprobată, se transpun în legislația națională mai multe directive europene privind regimul accizelor.



Principalele măsuri aprobate au în vedere:

Ø Introducerea conceptului de mic producător independent pentru vinuri, băuturi fermentate, altele decât berea și vinul, produse intermediare concomitent cu menținerea statutului de mic producător independent de bere
Ø Instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către oaspeți, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc.
Ø Introducerea, cu aplicabilitate de la 1 iulie 2022, de scutiri de TVA și accize pentru operațiunile efectuate în legătură cu acțiunile de apărare desfășurate în cadrul politicii de securitate și apărare comune a Uniunii Europene, similare scutirilor de TVA și accize pentru operațiunile efectuate în legătură cu acțiunile de apărare ale NATO.
 
3. ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 190/2012 privind răspunderea furnizorilor de servicii de trafic aerian


Ordonanța aprobată are ca scop facilitarea desemnării unor furnizori de servicii de trafic aerian și la aerodromurile mici, pe care sunt operate aeronave cu mase maxime la decolare mici și unde astfel de servicii, de trafic aerian, nu sunt furnizate în prezent.


Actul normativ stabilește ca suma minimă asigurată pentru fiecare eveniment care a condus la producerea unor prejudicii terților să fie stabilită de furnizorul de servicii de trafic aerian în baza evaluării prejudiciului potențial pe care îl poate produce în exercitarea atribuțiilor care-i revin.
Ordonanța prevede un plafon minim al sumelor asigurate, în funcție de masa maximă la decolare, iar Autoritatea Aeronautică Civilă Română va monitoriza respectarea dispozițiilor legale și va aplica sancțiunile contravenționale stabilite pentru nerespectarea acestor dispoziții.
Măsurile vor intra în vigoare la 30 iunie 2022.
 
4. ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră
Actul normativ transpune în legislația națională prevederile Directivei UE privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere. Astfel, sunt introduse unele concepte legate de siguranța rutieră și evaluarea siguranței rețelei rutiere, precum și realizarea unei evaluări de impact și a unui audit de siguranță rutieră pentru proiectele de infrastructura care vizează drumurile județene, având în vedere numărul foarte mare de accidente care se produc pe aceasta categorie de drumuri.


De asemenea, se prevede realizarea unui sistem național de raportare voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor. Totodată, se modifică regimul de sancțiuni legate de siguranță rutieră pentru administratorii drumurilor.  
 
III. HOTĂRÂRI DE GUVERN


1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admiși pe piaţa forţei de muncă în anul 2022
Pentru anul 2022, se stabilește un contingent de 100.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de muncă din România, pentru a acoperi deficitul de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor de clădiri, de drumuri, transporturi rutiere, în restaurante, hoteluri, panificație. 

Decizia răspunde solicitărilor adresate Guvernului de către mediul de afaceri, în scopul asigurării forţei de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de lucrătorii români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spațiului Economic European sau ai Elveției.

Datele înregistrate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, în perioada ianuarie – august 2021, 264.983 de locuri de muncă erau vacante, 50.924 dintre acestea fiind declarate neocupate în mod repetat de angajatori.

Pentru anul 2021, a fost stabilit inițial un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă, suplimentat ulterior la 50.000, printr-o nouă hotărâre de Guvern.

Comunicatul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale:
https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/6483-cp-100000-contingent-lucratori-straini-27012022
 
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuința de serviciu, cheltuielilor de cazare şi deplasare a prefecților şi a subprefecților, aferente anului 2022
Actul normativ a fost aprobat.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafeței de 465.552 mp, fond forestier din grupa I funcţională - vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a. - păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea
Hotărârea a fost aprobată.
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru retragerea statutului de recunoaştere a utilităţii publice Asociaţiei "Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa"
Hotărârea a fost aprobată.
5. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C.
Hotărârea a fost aprobată.
6. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Slătioara, judeţul Olt
Hotărârea a fost aprobată.
7. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile cuprinse în anexa nr. 10 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea· inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară
Hotărârea a fost aprobată.
8. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Autostrada Buzău - Focşani", judeţele Buzău şi Vrancea


Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul din Autostrada Moldovei care va lega Buzăul de Focșani.


Autostrada va traversa județul Buzău, prin localitățile Buzău, Râmnicu Sărat, Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului, Râmnicelu, și județul Vrancea,  prin localitățile Focșani, Odobești, Sihlea, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul, Răstoacă, Vânători, Câmpineanca.


Autostrada Buzău – Focșani va avea o lungime de peste 82, 44 de km, 41 de poduri, pasaje și viaducte, 6 noduri rutiere. De asemenea, pe traseul autostrăzii vor fi 2 parcări, 4 spații de servicii, 22 de stații de încărcare pentru mașinile electrice și 205 de hectare de perdele forestiere.
Fondurile necesare construcției autostrăzii Buzău – Focșani, în valoare totală de peste 7 miliarde de lei (7.264.022 mii lei, inclusiv TVA), vor fi asigurate din fonduri externe nerambursabile, respectiv din Planul Național de Redresare și Reziliență, din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite.


Construcția autostrăzii Buzău-Focșani este prevăzută să se realizeze în 36 de luni.


9. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aparținând domeniului public al statului şi transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Penitenciarului Bucureşti Rahova, din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a obiectivului de investitie. "Autostrada de centură Bucureşti 0+000- km 100+900- sector Centura Sud' km 52+770 - km 100+900"
Hotărârea a fost aprobată.


10. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Prahova, Harghita, Sibiu, Braşov, Constanţa, Cluj, Timiş, Bacău, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
11. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea articolului 3 al Hotărârii Guvernului nr. 1112/2020 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Muzeului Ororilor Comunismului în România
Hotărârea de Guvern aprobată stabilește un nou termen, respectiv 31 decembrie 2022, până la care Muzeul Ororilor Comunismului în România are sediul temporar.
12. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea şi completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea a fost aprobată.
13. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier naţional, fără compensare, de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, a terenului forestier în suprafaţă de 95,4697 ha, în vederea realizării obiectivului de interes naţional şi utilitate publică ,,Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 3B Mihăieşti - Suplacul de Barcău"
Hotărârea a fost aprobată.


14. Hotărâre de Guvern privind eliberarea doamnei Matei Aneta din funcţia de prefect al județului Giurgiu
15. Hotărâre de Guvern privind eliberarea domnului Pavel Cristinel din funcţia de prefect al județului Mehedinţi
16. Hotărâre de Guvern privind eliberarea domnului Lazăr George din funcţia de prefect al județului Neamţ
17. Hotărâre de Guvern privind eliberarea domnului Prorociuc Daniel din funcţia de subprefect al județului Suceava
18. Hotărâre de Guvern privind eliberarea domnului Nădrag Gigi Gabriel din funcţia de subprefect al județului Teleorman
19. Hotărâre de Guvern privind numirea doamnei Gilia Claudia în funcţia de prefect al județului Dâmbovița
20. Hotărâre de Guvern privind numirea doamnei Stănculescu Florentina în funcţia de prefect al județului Giurgiu
21. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Isuf Constantin-Alin în funcţia de prefect al județului Mehedinţi
22. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Niță Vasile-Adrian în funcţia de prefect al județului Neamţ
23. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Ritivoiu Mihai în funcţia de prefect al județului Timiş


24. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Munteanu Alexandru-Dan în funcţia de prefect al județului Tulcea

Prin declarația de avere completată în data de 15.06.2020, prefectul deține trei terenuri intravilane și două terenuri agricole. 

Acesta mai deține o casă de locuit și un apartament, ambele în județul Tulcea. 

La categoria Bunuri mobile, Alexandru-Dan Munteanu deține două autoturisme, ambele cu an de fabricație 2017. 

În secțiunea Documente a materialului puteți consulta integral Declarația de avere a prefectului . 


25. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Sulincean Marius-Mircea în funcţia de subprefect al județului Arad
26. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Sălișteanu Ioan-Corneliu în funcţia de subprefect al județului Dâmbovița
27. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Urdea Gheorghe-Bogdan în funcţia de subprefect al județului Hunedoara
28. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Pavel Cristinel în funcţia de subprefect al județului Mehedinți
29. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Florian Florin în funcţia de subprefect al județului Sălaj
30. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Șologon Ioan-Cristian în funcţia de subprefect al județului Suceava
31. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Rababoc Benone în funcţia de subprefect al județului Teleorman
32. Hotărâre de Guvern privind numirea domnului Apostu Dorin-Neculai în funcţia de subprefect al județului Vaslui
Hotărârile de Guvern privind numiri/eliberări prefecți/subprefecți au fost aprobate.
 
IV. RAPOARTE


1. RAPORT al Guvernului României privind implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă 2017 – 2021
Guvernul României s-a angajat încă din 2016 să implementeze Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, structură din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a revizuit în anul 2018 Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă și a reproiectat prioritățile României pentru a atinge obiectivele Agendei 2030. Începând din anul 2019, Guvernul implementează noua strategie de dezvoltare durabilă.
Documentul aprobat înglobează:


•             etapele elaborării și implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea României 2030, respectiv consolidarea cadrului legislativ și instituțional, implementarea, monitorizarea și raportarea, precum și toate acțiunile întreprinse la nivel național și internațional menite să contribuie la promovarea strategiei și la creșterea nivelului de conștientizarea publicului.
Totodată, raportul cuprinde descrierea activităților privind participarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă la procesul internațional de implementare a Agendei 2030 atât la nivel global, cât și regional pentru consolidarea rolului României de hub regional în domeniul dezvoltării durabile, precum și obiectivele instituționale din perioada imediat următoare.


2. RAPORT privind activitatea întreprinderilor publice, pentru anul-2020
 
V. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Stadiul măsurilor necesare îndeplinirii condițiilor favorizante 2021-2027
2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării Programului de cooperare în domeniile educaţiei şi formării între Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam pentru perioada 2022-2026
3. MEMORANDUM cu tema: Estimările pentru anii 2022 şi 2023 cu privire la contribuţia UE din fondurile europene structurale şi de investiţii şi fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane
 
VI. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului
2. PUNCT DE VEDERE referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii societăților nr. 31/1990
3. PUNCT DE VEDERE referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
4. PUNCT DE VEDERE referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic
 
VII. INFORMĂRI
1. INFORMARE privind localitățile în care sunt îndeplinite condiţiile pentru organizarea alegerilor parțiale pentru primar şi consiliul local
2. INFORMARE asupra progreselor înregistrate în cadrul IPCEI ME/CT (microelectronica)
 
VIII. ANALIZE
1. ANALIZA privind progresele înregistrate în realizarea reformelor şi atingerea ţintelor şi jaloanelor din PNRR
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național, a realizat împreună cu coordonatorii de reforme și investiții, precum și cu alte instituții responsabile, analiza progreselor înregistrate în realizarea reformelor şi atingerea ţintelor şi jaloanelor din PNRR. Materialul este structurat astfel:
I. Stadiul măsurilor privind finalizarea operaționalizării cadrului de implementare al PNRR
II. Stadiul pregătirii Aranjamentelor Operaționale
III.  Stadiul jaloanelor și țintelor cu termen de realizare trimestrul IV 2021
IV. Jaloane și ținte cu termen de realizare în perioada următoare, pentru care Comisia europeană solicită atenție sporită.
 
IX. NOTE
1. NOTĂ privind stadiul pregătirii perioadei de programare 2021-2027 Ianuarie 2022
2. NOTĂ privind stadiul absorbţiei PO 2014-2020 şi estimările lunare privind declarațiile de cheltuieli, pentru anul 2022 ale autorităților de management din cadrul Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA)
 
 
 Sursa foto: facebook/ Instituția Prefectului - Județul Tulcea
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grup de cetățeni primit în audiență de prefectul Județului Tulcea. ce nemulțumiri aveau aceștia

10 Jan 2024 646

CJSU Tulcea Lista drumurilor din județul Tulcea pentru care se ridică restricțiile de circulație

27 Nov 2023 1087

Anunț important al CJSU Tulcea! Ce se întâmplă cu școlile din județ! Când se reiau cursurile

27 Nov 2023 710

#Dobrogea145 Alexandru Dan Munteanu, prefectul județului Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 857

Ziua Marinei Prefectul județului Tulcea - „Un popor care nu are memoria istoriei sale, e un popor supus pieirii“

14 Aug 2023 700

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA, în vizită la Tulcea

08 Jun 2023 1240

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 aprilie 2023

19 Apr 2023 2291

Ședință extraordinară a CJSU Măsurile luate de autoritățile tulcene în perioada sărbătorilor Pascale

10 Apr 2023 901

Ceremonial militar și religios dedicat Zilei Naționale a României, la Tulcea (GALERIE FOTO)

01 Dec 2022 1055

Alexandru Dan Munteanu, prefectul județului Tulcea, decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul „Bărbăție și Credință”

30 Nov 2022 2186

#Dobrogea144 Alexandru Dan Munteanu, prefectul județului Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2022 1446

Consiliul Județean Tulcea Imnul Național al României, la zi de sărbătoare

29 Jul 2022 1634

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 iulie 2022

07 Jul 2022 1870

Delegația comună a ambasadelor Franței și Republicii Federale Germania, în vizită în PTF Isaccea (GALERIE FOTO).

13 Apr 2022 1268

Prefectura Tulcea Șase fermieri sancționați pentru incendierea miriștilor. În ce condiții este permisă arderea vegetaţiei uscate

28 Mar 2022 1178