Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, în vizită la Patriarhia Română (GALERIE FOTO)

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea PăduraruMiercuri, 22 martie 2023, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a felicitat pe noul ambasador al SUA la începutul misiunii sale diplomatice şi i-a urat succes în întreaga activitate.

„În continuare, Patriarhul României a făcut referire la fenomenul migrației, care, în cazul României, generează, pe lângă posibilitatea unor șanse reale de realizare pe plan personal, și provocări în fața cărora Biserica Ortodoxă Română încearcă să găsească cele mai adecvate soluții pastorale, în vederea păstrării și promovării valorilor identitare românești, în special în privința tinerilor din aceste comunități.

Doamna ambasador a mulțumit pentru primire și pentru modul exemplar în care Biserica Ortodoxă Română a acordat asistență deosebită mulțimii de refugiați, ca urmare a războiului din Ucraina.

De asemenea, Excelența Sa a mulțumit Patriarhiei Române pentru implicarea activă în combaterea traficului de persoane, care afectează, în prezent, și România.

În acest context, Patriarhul României a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română dezvoltă diferite proiecte și programe destinate persoanelor vulnerabile (refugiaţi, victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei domestice şi altele)“ - au precizat reprezentanții Patriarhiei Române.


În același timp, Preafericirea Sa a arătat că, întrucât poporul român este un popor foarte religios, este necesar ca orice lege cu impact spiritual major asupra societății românești, în special în privința moralei sociale şi a educației în școlile din țara noastră, să fie, în prealabil, discutată şi cu reprezentanții cultelor religioase recunoscute în România, astfel încât să existe un dialog și o cooperare benefică la nivel național.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 846

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

16 Apr 2024 484

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 544

Ministrul apărării naționale a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

12 Jan 2024 639

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec

12 Jan 2024 430

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, la petrecerea de Crăciun organizată de Vicepreședinta SUA, Kamala Harris

29 Dec 2023 657

În Constanța Declarațiile ambasadoarei SUA, Kathleen Kavalec, la Ziua Distinșilor Vizitatori, a exercițiului tactic cu trupe și trageri reale PATRIOT SPARK 23

15 Nov 2023 708

Anunț important al ambasadorului SUA la București! Când va putea adera România la programul de scutire de vize al SUA/Visa Waiver

28 Sep 2023 848

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul SUA la București

19 Sep 2023 593

Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul SUA la București

19 Sep 2023 780

CNAIR va sprijini în continuare extinderea capacității operaționale a portului Constanța. Anunțul lui Cristian Pistol

11 Aug 2023 1317

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, întrevedere cu ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec

02 Aug 2023 798

Kathleen Kavalec, ambasador al SUA, prezentă la Constanța Anunț de ultim moment despre românii care vor să își extindă viza pentru SUA

12 Jul 2023 1537

Premierul Marcel Ciolacu, întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

23 Jun 2023 989

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA, în vizită la Tulcea

08 Jun 2023 1301