Ambasadorul SUA din România, Adrian Zuckerman, își încheie mandatul cu o vizită de rămas-bun

  • Ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, a efectuat o vizită de rămas-bun la Ministerul Afacerilor Externe unde a fost primit de ministrul Bogdan Aurescu, anunță MAE, într-un comunicat de presă. .

Ambasadorul Adrian Zuckerman și-a încheiat mandatul odată cu cel al lui Donald Trump, după evenimentele de la Capitoliul din SUA.

 

Ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea părții române pentru activitatea ambasadorului Zuckerman, pe parcursul mandatului acestuia la București, pentru implicarea dinamică în dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral.

Cu această ocazie, ministrul român de externe a trecut în revistă realizările înregistrate pe parcursul anului 2020 în cooperarea dintre România și SUA, pornind de la dialogul politic substanțial la nivel înalt și incluzând progrese concrete în domenii de interes comun, inclusiv dezvoltarea componentei economice și de energie a Parteneriatului Strategic, prin încheierea unui Acord interguvernamental în domeniul energiei nucleare civile și avansarea în identificarea de surse de finanțare pentru proiecte cu caracter strategic în acest domeniu sau proiectele majore de interconectare regională, precum Rail2Sea și ViaCarpathia.

De asemenea, a fost exprimată satisfacția comună pentru cooperarea în domeniul apărării și securității, inclusiv prin semnarea unei Foi de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării între România și Statele Unite pe o perioadă de 10 ani, care formalizează prioritățile strategice bilaterale și asigură cadrul pentru dezvoltarea capacităților și nivelului de pregătire militară. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în acest context, importanța extinderii prezenței militare americane în România, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

Sursă foto: Facebook.com/Ministerul Afacerilor Externe

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA, despre proiectul Via Carpatia. Traseul din România de la Constanţa la Gdansk

22 Jan 2021 2880

VIDEO Klaus Iohannis, alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a ambasadorului Adrian Zuckerman

18 Jan 2021 1763

Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, decorat de președinte

18 Jan 2021 1542

Premierul interimar Nicolae Ciucă, întâlnire cu ambasadorul SUA

09 Dec 2020 2841

Kimberly Reed, Președinte al EXIM Bank, prezent la centrala de la Cernavodă

04 Dec 2020 1687

Incendiu Spitalul Județean Piatra Neamț Ambasadorul SUA, mesaj de condoleanțe- „Medicul care s-a repezit în flăcări, un model”

15 Nov 2020 1775

Ce spune deputatul USR, Stelian Ion, despre acordul pentru centrala de la Cernavodă și ideea coridorului Constanța-Gdansk

13 Oct 2020 3334

Ambasadorul Statelor Unite la București a vizitat Muftiatul Cultului Musulman

02 Aug 2020 2228

Statele Unite ale Americii, la ceas aniversar. Constanța este înfrățită cu un oraș american (galerie foto)

04 Jul 2020 1970

Discursul ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman, la evenimentul dedicat Zilei Independenței SUA

03 Jul 2020 2395

Oficialii români din Justiție și Interne, alături de ambasadorul SUA, discuții pe marginea raportului privind traficul de persoane

26 Jun 2020 1618

140 de ani de relaţii diplomatice între Statele Unite ale Americii şi România. Mesajul ambasadorului Adrian Zuckerman (video)

14 Jun 2020 2032

Ion Marcel Vela i-a oferit ambasadorului SUA la București Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (galerie foto)

09 Jun 2020 1796

MApN Misiune în SUA, executată de personal medical militar și specialiști CBRN din Armata României pentru a oferi sprijin autorităților americane

25 May 2020 1972

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman salută decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind-o pe Laura Codruța Kovesi

06 May 2020 2178