Ambulanţe implicate în accidente rutiere, în Constanţa. Câţi şoferi au fost găsiţi vinovaţi

În data de 29 ianuarie 2020, a avut loc un accident rutier, în municipiul Constanţa, la intersecţia bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Cumpenei, în zona CET din Constanţa. În ultimii cinci ani, 50 de ambulanţe care aparţin  Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa sau Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa au fost implicate în evenimente rutiere.
 
Patru persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Constanta, spunea, în seara accidentului, că au fost anunţaţi prin staţia radio de un echipaj care era în drum spre Techirghiol că au fost implicaţi într-un accident rutier. La locul accidentului au fost trimise două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe SAJ. Au fost găsite patru victime, o asistentă şi şoferul ambulanţei, stabili, conştienţi, un poliţist (însoţise o persoană bolnavă psihic), conştient, iar a patra victimă era şoferul din cealaltă maşină, şi el în stare stabilă. Cele patru victime au fost transportate la spital, conştiente, stabile.
 
„În accidentul rutier au fost implicate o ambulanţă aparţinând SAJ si un autoturism. Conform primelor cercetări, ambulanţa a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, având în funcţiune semnalele acustice si luminoase, în timp ce conducătorul auto nu i-ar fi acordat prioritate de trecere. În urma accidentului au rezultat patru victime, rănite uşor. Din primele date, s-a stabilit că ambulanţa se întorcea de la spitalul Palazu Mare unde transportase un bolnav psihic din localitatea Techirghiol”, a transmis IPJ Constanţa.
 

50 de accidente rutiere cu ambulanţa

 
Cotidianul ZIUA de Constanţa a solicitat de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa o situaţie a numărul de accidente, unde ambulanţele, fie ale SAJ, fie ale ISU Dobrogea, au fost implicate, pe raza judeţului Constanţa, în ultimii cinci ani.
 
„În ceea ce priveşte numărul accidentelor de circulaţie de pe raza judeţului Constanţa, în care au fost implicat autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, în ultimii cinci ani, precizăm următoarele:
În accidente rutiere au fost implicate 24 de autospeciale ale SAJ Constanţa, respectiv 26 ale ISU Constanţa, pentru producerea cărora au fost găsiţi vinovaţi 24 de şoferi”, a transmis subinspector de poliţie Andreea Iliescu, IPJ Constanţa.

Citeşte şi

Accident rutier în zona CET din Constanţa. O ambulanţă răsturnată. Patru victime (galerie foto+video)
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 563

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 636

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 550

Oficial de la Autoritatea Navală Română despre accidentul de navigație de pe brațul Chilia, Tulcea

10 Apr 2024 648

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 983

Accident rutier, în Constanța. O mașină a intrat într-un copac (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1020

Știri Constanța azi Accident rutier cu victimă în Eforie Nord!

03 Apr 2024 881

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1314

UPDATE. Știri Constanța. Accident rutier în localitatea Medgidia. Intervin pompierii

10 Mar 2024 1006

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 887

UPDATEAmbulanța și poliția intervin la Ovidiu, județul Constanța. Om căzut pe stradă! (FOTO+VIDEO)

25 Feb 2024 2424

UPDATE Accident rutier la Săcele, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

24 Feb 2024 812

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. Intervine Serviciul de Ambulanță Județean (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 2049

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 1268

Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident pe varianta Ovidiu (FOTO)

15 Feb 2024 1314