Angajat al Romsilva, agresat și amenințat cu moartea de un grup de persoane pe raza Ocolului Silvic Borca


Un angajat Romsilva, maistru de vânătoare la Ocolul Silvic Borca din cadrul Direcției Silvice Neamț, a fost victima unei agresiuni duminică, 15 septembrie a.c., în timpul unei acțiuni de observare a faunei și de verificare a punctelor de monitorizare pe raza Fondului cinegetic 23 Sabasa.
         
Maistrul de vânătoare a fost oprit seara, în jurul orei 20:00, pe un drum forestier, de către un grup de peste zece persoane, în urma agresiunii fizice fiindu-i furată arma de serviciu. Unul dintre agresori a îndreptat arma spre angajatul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, amenințându-l cu moartea. Mihai B. a fost urmărit de grupul de agresori, dar a reușit să se refugieze în pădurea alăturată și a apelat numărul de urgență 112, când a intrat în aria de acoperire a rețelei de telefonie mobilă, transmite Romsilva.
         
Ulterior, arma de serviciu a maistrului de vânătoare, o carabină, a fost predată la Postul de Poliție al orașului Frasin, în județul Suceava.
         
Această agresiune survine la câteva zile după ce un alt angajat al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Răducu G., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Pașcani, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori.
         

”Este al doilea caz de agresiune asupra unui angajat al Romsilva în doar câteva zile. Îi vom oferi colegului nostru tot sprijinul și îi dorim să se recupereze cât mai repede. Săptămâna trecută am pierdut un coleg de la Direcția Silvică Iași, care a fost ucis în timp ce asigura paza pădurii. Vă asigur că în aceste momente dificile, tot corpul silvic este unit și vom asigura integritatea fondului forestier cu același profesionalism.
Atacurile permanente asupra întregului personal silvic făcut de unele organizații cu alte interese a condus la un val de violențe asupra profesioniștilor care au apărat, apără și vor apăra pădurea românească.
         
Fac un apel la opinia publică să se delimiteze de atacurile concertate împotriva personalului silvic ca un întreg.
Ca director general îmi declar toleranță zero și voi lua măsuri ori de câte ori un salariat nu-și va îndeplini corespunzător atribuțiile de serviciu. Dar este păcat să blamăm întregul corp silvic pentru unele accidente întâmplate în activitatea noastră.
         
Mulțumesc autorităților publice ale statului român care în această perioadă au fost alături de noi și am reușit, conform competențelor legale, să ne îndeplinim atribuțiile de serviciu” a transmis directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.

         
În ultimii cinci ani și jumătate, la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva s-au înregistrat 178 de cazuri de agresiune la adresa personalului silvic, urmare a întăririi măsurilor de prevenire și combatere a tăierilor ilegale, precum și a procesului de preluare în pază a unor păduri aflate în alte forme de proprietate, care nu aveau asigurate servicii silvice.

         
În numeroase cazuri, din cauza rănilor grave provocate de agresori, au fost necesare perioade de spitalizare pentru personalul Romsilva agresat.
         
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează circa 3.136.000 hectare fond forestier proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru alte circa 1.126.000 hectare fond forestier aflat în alte forme de proprietate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Cluj Pădurar, reținut pentru fals informatic. Cu ce a fost depistat acesta

31 Oct 2023 1072

Grup de braconieri depistați în fondul de vânătoare al unei comune din județul Argeș

06 Oct 2023 873

Definitiv! Funcționar ucis în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu! S-au dictat 17 ani de închisoare

29 Apr 2022 1173

Peste 100.000 de rezervații, parcuri naturale și zone protejate în lume, ocrotite de pădurari Ziua Mondială a Pădurarilor. Ce scop are (video)

31 Jul 2020 1695

Pădurar condamnat după ce a împușcat în cap un cioban cu un pistol neletal. A existat ripostă

02 Mar 2020 1791

Silvicultorii protestează azi în Capitală, după ce șase pădurari au fost omorâți de hoții de lemn

29 Oct 2019 1202

Pădurar, împușcat mortal, în timp ce încerca să prevină o tăiere ilegală. Bărbatul era căsătorit și avea trei copii

17 Oct 2019 2318

Banc Diferenţa dintre un pădurar şi un poliţist?

08 Apr 2015 2304

Pădurar condamnat definitiv

23 Jan 2015 1640

Focuri de armă în pădure, lângă Adamclisi Doi presupuşi hoţi de lemne au fost împuşcaţi în cap

04 Dec 2014 1557

Focuri de armă lângă Adamclisi Pădurarul a împuşcat doi presupuşi hoţi de lemne

03 Dec 2014 2345

Merge un om prin padure.

20 Jul 2014 1998