Angajaţii Termica Distribuţie Năvodari lucrează asiduu pentru a finaliza proiectele de modernizare a oraşului

Pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în oraşul Năvodari, SC Termica Distribuţie Năvodari a demarat, în urmă cu aproximativ un an, un proiect în cadrul căruia sunt amenajate parcări aferente tuturor zonelor populate.

Recent, lucrările de asfaltare a parcării H6 au fost duse la bun sfârşit şi, potrivit declaraţiilor lui Alexandru Manu, directorul societăţii, în aproximativ o săptămână vor fi încheiate şi cele care se desfăşoară la parcarea R7. Având capacitatea de a găzdui aproximativ 30-40 de automobile, aceste spaţii reprezintă răspunsul la problema parcărilor, atât de comună tuturor oraşelor de la malul mării. „Lucrările nu se opresc aici. Aşa cum am promis, de luni, muncitorii de la Termica Năvodari încep amenajarea parcării RA1“ a adăugat Alexandru Manu.
 
De asemenea, şi năvodărenii de pe strada Liniştii au motive de bucurie. Proiectul care prevede realizarea unei reţele moderne de canalizare a fost finalizat, iar lucrările în acest scop iau amploare pe zi ce trece. În plus, în urma instalării reţelei de canalizare, întreaga suprafaţă de 500 de metri va fi reamenajată, urmând a fi asfaltată pentru ca, mai apoi, să găzduiască noi locuri de parcare. Lucrările vor dura aproximativ două luni, iar investiţiile se ridică la 700.000 de lei.
Directorul SC Termica Distribuţie Năvodari a declarat că, în tot acest timp, angajaţii realizează şi lucrările de reparare, plombare sau retuşare a drumurilor din oraş, implicând în proiectele lor şi zonele periferice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Daniel, Năvodari

02 Aug, 2014 10:33

Inca ceva... Avem o mare problema in parcarea H6-M2A, si anume cu apa de ploaie care ramane fix in parcare (mai ales catre blocul M2A). Sau 10-15 cm adancime apa nu inseamna mult? Daca nu se vor lua masuri anul acesta, la anul vom spune cu drag ,,la revedere,, platii pentru locurile astea de parcare. Sa mai aduc vorba de intunericul absolut sau de una-doua camere video in zona?!

Daniel, Navodari

10 Jul, 2014 15:35

Ma bucur pentru faptul ca primaria Navodari isi îndreaptă atentia si catre proprietarii de autoturisme, cetateni care locuiesc la bloc. Nu inteleg un lucru. Bun, s-a terminat de asfaltat si marcat parcarea situata intre blocurile M2A si H6, dar accesul catre aceasta de ce nu a fost pus la punct? Ma refer la Aleea Cabanei (neasfaltata intre blocurile M2A, 28 si H6) si aleea Midiei (in spatele blocului H5). Inteleg ca vor sa faca alte parcari, dar sa termine ceea ce au inceput.

Articole asemanatoare

Indemnizaţia de 4.950 lei pe lună Au fost numiți administratorii provizorii pentru Consiliul de Administraţie al SC Termica Distribuţie Năvodari SRL

24 Apr 2024 381

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul prin care Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă primită de la Garda de Mediu

20 Apr 2024 402

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 606

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL va încasa de la Termica Distribuție Năvodari SRL peste 900.000 lei. Iată ce servicii va presta (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 435

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL închiriază cilindri vibrocompactori (DOCUMENT)

31 Mar 2024 611

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL, contract semnat cu Termica Distribuție Năvodari SRL (DOCUMENTE)

28 Feb 2024 706

Firme Constanța Au fost numiți administratori provizorii la Termica Distribuţie Năvodari SRL

02 Feb 2024 810

Decizie a Tribunalului Constanța în dosarul în care părți sunt Drumuri Județene Constanța SA și Termica Distribuție Năvodari SRL

03 Jan 2024 911

Mandatele membrilor Consiliului de Administrație al Termica Distribuție Năvodari SRL, reînnoite

28 Nov 2019 1553

S-a majorat capitalul social al Termica Distribuție Năvodari SRL, societate deținută de Primăria Năvodari

11 Jun 2019 1604

Un nou administrator în Consiliul de Administraţie al societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL

11 Apr 2019 2373

Orașul Năvodari, fără apă caldă și căldură!

26 Feb 2018 3065

Termica Distribuţie Năvodari SRL şi grija faţă de locuitorii oraşului

31 Jan 2017 2283

Zeci de străzi reabilitate, locuri de parcare şi noi parcuri Termica Distribuţie Năvodari SRL, la ora bilanţului

15 Dec 2016 3237

Angajaţii Termica Distribuţie Năvodari SRL au grijă de modernizarea oraşului. Mai multe străzi intră în reabilitare (galerie foto)

12 Dec 2016 2175