ANL a recepţionat 30 de locuinţe de serviciu! Ce municipiu este vizat


Locuinte ANL, sursa foto Facebook/Ministerul Dezvoltării 
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Călărași, 30 de locuințe de serviciu.

Locuințele (5 garsoniere, 29 de apartamente cu 2 camere și 5 apartamente cu 3 camere) au fost construite în amplasamentul din b-dul Nicolae Titulescu nr. 1bis, pe un regim de înălţime P+4E (parter+4 etaje), valoarea investiției fiind de 7.017.964,78 lei (inclusiv TVA)., transmite Agenția Națională pentru Locuințe. 

Până în prezent, ANL a finalizat, în cadrul programului ”Construcția de locuințe de serviciu”, apartamente în: Babadag (16), Dorohoi (16), Curtea de Argeș (15), Orăștie (16), Hațeg (30), Uricani (9), Bistrița (24), Aleșd (16), Ineu (16) și Suceava (30), Sebeș (22).


Programul, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și aprobat prin H.G. nr. 719/2016, are în vedere construcția de locuințe de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), de la autoritățile administrației publice locale și centrale. 
Beneficiarii sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire.

Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL, care le preia în folosință gratuită, în condițiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse și construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizate și neexploatate.
Locuințele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea locuințelor de serviciu construite prin program se face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, se face în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. Locuințele de serviciu construite prin programul implementat de ANL nu pot fi vândute. 

De asemenea, instituțiile publice locale sau centrale pot încheia protocoale de colaborare, prin care stabilesc ca locuințele de serviciu să fie repartizate personalului din mai multe instituții. Pentru soluționarea cererilor pentru repartizarea locuințelor de serviciu, autoritățile publice locale sau centrale vor constitui comisii de examinare a solicitărilor de locuințe de serviciu și vor stabili ordinea de repartizare și modalitățile de diferențiere.

Sumele necesare finanțării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CL Constanța Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT

21 Apr 2024 534

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de instalații apă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 624

Noul regulament de vânzare a fost aprobat la începutul anului Chițac a desemnat Comisia de vânzare a locuințelor construite prin ANL. Există 30 de solicitări și 14 dosare avizate (DOCUMENT)

04 Apr 2024 747

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 713

Ședință ordinară a CLM Constanța Adoptarea criteriilor pentru accesul la locuințele construite prin programul ANL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

26 Feb 2024 699

Cum a pierdut Primarul Constanței procesul pentru desființarea ANL-urilor din Palazu Mare! „Reclamantul nu justifică interes în promovarea și derularea prezentului litigiu“ (MOTIVARE)

26 Feb 2024 1054

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Au început lucrările pentru viitorul bloc de locuințe tip ANL

20 Feb 2024 692

Condițiile de închiriere pentru apartamentele și garsonierele ANL se modifică

18 Jan 2024 937

Primăria Cumpăna O nouă repartiție a locuințelor ANL pentru familiile tinere din comună

14 Jan 2024 864

Regulament Primăria Constanța vrea să vândă locuințele construite prin ANL. Totul despre procedura de vânzare și numărul de solicitări (DOCUMENT)

12 Dec 2023 6909

Constanța Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor ANL, în consultare publică

11 Dec 2023 823

Accident feroviar în zona Poarta 6 din Constanța! O victimă, decedată (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Dec 2023 6004

Ministerul Dezvoltării ANL a recepționat 17 locuințe pentru tineri în comuna Tăuteu, județul Bihor

07 Dec 2023 906

Primarul Chițac pierde procesul pentru desființarea ANL-urilor din Palazu Mare! (MINUTA)

27 Nov 2023 988

ANL-urile din Palazu Mare, pe masa Tribunalului Constanța! Judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru deliberări

10 Nov 2023 753