ANM Trei informări meteorologice! Caniculă, în toată țara, până luni. Vor fi și fenomene de instabilitate

  • Trei informări meteo au fost emise de specialiștii ANM
  • Vor fi perioade de disconfort termic, caniculă, dar și fenomene de instabilitate
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis trei informări meteo de vreme severă.

Prima informare, valabilă astăzi, până la ora 20:00, face referire la disconfortul termic resimțit. În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Moldova și estul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade.

A doua informare, face referire la instabilitate atmosferică. Un cod galben este valabil în intervalul 03 iulie, ora 10:30 – 04 iulie, ora 06:00. În intervalul menționat, în regiunile intracarpatice, sud-vestice, zonele montane, iar îndeosebi spre seară și noaptea și în cele nord-estice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...60 l/mp. De asemenea, meteorologii au emis un cod portocaliu pentru intervalul 03 iulie, ora 12:00– 04 iulie, ora 02:00, pentru zonele Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 80...90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

O a treia informare meteorologică este valabilă între 04 iulie, ora 11:00 – 06 iulie, ora 10:00, fiind vizate fenomene precum caniculă și disconfort termic. În intervalul menționat, în regiunile sud-estice vremea va fi caniculară, disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade. În restul teritoriului, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și izolat 40 l/mp.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

29 Mar 2024 240

Alertă meteo! ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului. Vizată, toată țara

29 Mar 2024 390

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 520

Anunțul ANM cu privire la transportul de praf saharian în zona României (FOTO)

27 Mar 2024 529

Contrastele vremii în Constanța. Fotoreportajul unei zile capricioase (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 581

Prognoza meteorologică pentru Dobrogea în următoarele săptămâni

25 Mar 2024 460

Avertizare meteo de ultim moment, emisă de ANM! Vizate Constanța și Tulcea

24 Mar 2024 1279

Martie, o lună a extremelor. ANM avertizează că suntem în pragul unui cod roșu, din cauza încălzirii globale

22 Mar 2024 469

Cod galben de ceață în județul Constanța! Iată cât ține avertizarea emisă de ANM

22 Mar 2024 396

ANM Situația rezervei de umiditate în Dobrogea. Evaluare la data de 19 martie 2024

19 Mar 2024 548

Ce vreme ne așteaptă în Dobrogea? Prognoza pentru următoarele două săptămâni

18 Mar 2024 618

Cumpărări directe Constanța Buletine meteorologice (servicii de peste 20.000 de euro), emise pentru Autoritatea Navală Română (DOCUMENT)

17 Mar 2024 513

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață densă. Când expiră avertizarea meteo

17 Mar 2024 1014

CERONAV achiziționează de la Smart Control SRL servicii de mentenanță pentru simulatoare! (DOCUMENT)

15 Mar 2024 401

Atenție! Cod galben de ceață în județele Constanța și Tulcea

13 Mar 2024 449