Actualitate

Anul acesta, viitorii mediciniști vor susține examenul de admitere la Romexpo

Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, va avea loc duminică, 26 iulie, în mai multe locaţii la Centrul Expoziţional Romexpo.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, s-au înscris 3.326 de candidaţi, dintre care 28 sunt absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, iar 46 sunt olimpici naţionali şi internaţionali.

Pentru specializarea Medicină se scot la concurs 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă, pentru Medicină dentară - 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie - 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM pe segmentul Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală sunt 95 locuri finanţate de la buget şi patru locuri cu taxă, iar pentru alte specializări (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte patru locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenţii din centrele de plasament.


"Din perspectiva numărului candidaţilor înscrişi în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, asistăm anul acesta la o creştere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenţi faţă de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit un interes amplificat al absolvenţilor de liceu faţă de profesia de medic şi cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condiţiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătăţii prin care statutul de medic va fi foarte bine poziţionat în ierarhia socio-profesională şi superpozabil sistemelor sanitare occidentale", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF "Carol Davila", citat în comunicatul de presă.


Pentru Facultatea de Medicină s-au înscris 2.246 candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară - 541 de candidaţi, pentru Facultatea de Farmacie - 134 de candidaţi/, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu) - 405 de candidaţi. Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 292 de locuri cu taxă.

Taxa de studiu stabilită de către Senatul UMF "Carol Davila" pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2020-2021 este de 9000 lei/an de studiu pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie şi 6000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi plătită în trei tranşe (prima tranşă - 50% din taxa anuală, a doua tranşă - 25% din taxa anuală şi a treia tranşă - 25% din taxa anuală).

Potrivit UMF, vor fi respectate "cu stricteţe" toate măsurile de prevenire împotriva COVID-19, începând cu triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor, purtarea obligatorie a măştilor de protecţie facială şi distanţarea socială de minim 1,5 metri între candidaţi.

Sursa foto: Facebook/ROMEXPO

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

16 Dec 2013 1683

Solicitare făcută după examenul de Bacalaureat Elevii constănţeni cer introducerea examenului de admitere la facultate

12 Jul 2013 2294

Admitere la Facultate 2013 Unde se dă examen de admitere, ce universităţi primesc studenţi pe media de la Bacalaureat şi care sunt taxele de şcolarizare

04 Jun 2013 1810

Bacalaureat 2011 si Admiterea in universitate Care facultati sunt obligate sa organizeze o sesiune in toamna si care inregistreaza numar record de inscrisi

19 Jul 2011 1426

A picat admiterea la facultatePremierul Emil Boc şi-a adus aminte de propriile examene

09 Jul 2011 763