Anunț APIA A fost finalizată campania de înscriere în programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate


 
  • Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 20 iulie 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate, fiind depuse un număr de 14.239 cereri pentru o suprafață solicitată de 1532,28 hectare. 
 
Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.
 
Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producției, APIA efectuează verificări pe teren privind existența suprafețelor și a culturilor declarate, iar reprezentanții Direcțiilor Agricole Județene realizează evaluarea producției de legume înainte de recoltare.
 
Valorificarea producției se va efectua în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producției și registrul de evidență a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.
 
În urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA și în funcție de datele operate și verificate în aplicația informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar:
  • suma la care are dreptul solicitantul având în vedere ajutoarele de minimis încasate;
  • suma cuvenită, cu respectarea principalelor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis. 
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis /cultură /1.000 mp /beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.
 
Mai multe informatii referitoare la criteriile de eligibilitate, termene și condiții se regăsesc în Hotararea de Guvern nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 552

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 449

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 485

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 558

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 476

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 606

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 609

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 803

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 692

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 747

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 694

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 705

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1470

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 849

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 649