Anunţ de la AJFP Constanţa Ce facilităţi fiscale au debitorii

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa anunţă debitorii persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică de facilităţile prevăzute în Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii.

Aceștia  îşi pot exprima intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii potrivit O.G. nr. 6/2019, prin depunerea unei notificări conform modelului prevăzut în procedură, astfel:

        a) la registratura organului fiscal central competent;

        b) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

        c) prin intermediul serviciului "Spaţiu privat virtual".
                            
Debitorii care pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezenta procedură sunt următorii:
        a) persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligaţii bugetare principale restante administrate de organul fiscal central sub un milion lei;

        b) persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţiile publice, care la data de 31 decembrie 2018 inclusiv au obligaţii bugetare principale restante administrate de organul fiscal central de un milion lei sau mai mari.

 Obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal central sunt acele obligaţii fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţii accesorii aferente acestora, stabilite prin:

        a) declaraţii fiscale;

        b) decizii de impunere;


        c) decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;

        d) orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat.

        Obligaţiile bugetare administrate de organul fiscal central sunt considerate inclusiv obligaţiile bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidenţa organului fiscal central competent în vederea recuperării.
 
După depunerea notificării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia organul fiscal emite şi comunică debitorului decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi certificatul de atestare fiscală.

Anularea obligaţiilor de plată accesorii se solicită de către debitori, inclusiv de către cei care au notificat organul fiscal, în baza unei cereri de anulare a accesoriilor, conform modelului prevăzut în procedură, depusă la registratura organului fiscal central competent, comunicată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau transmisă prin intermediul serviciului "Spaţiu privat virtual".

 Cererea poate fi depusă după îndeplinirea condiţiilor de acordare a anulării, dar nu mai târziu de 16 decembrie 2019, inclusiv.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În atenţia contribuabililor persoane fizice! Anunţ de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa

26 Jun 2019 2403

Anunţ important de la AJFP Constanţa. Care este termenul de depunere al formularelor 205 şi 207

21 Jan 2019 1855

Anunţ important făcut de Finanţele Publice Constanţa

15 Oct 2014 2315