Anunț pentru pensionari. Când vor fi distribuite pensiile în luna ianuarie


Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala.

Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an.

Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare.

Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile.

„În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile Statului. Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie. Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

La fel ca în 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie, ca urmare a dedicării şi efortului susţinut al poştaşilor români. Parcursul pas cu pas al banilor de pensii poate fi urmărit mai uşor în infograficul ataşat.

Sursa foto: Poșta Română 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 778

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 666

Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

28 Feb 2024 745

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 444

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 853

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 977

Unii români vor primi peste 1.000 de lei în plus la pensie. Iată anunțului șefului Casei de Pensii

09 Feb 2024 1079

Procuror din Constanța, șef în Direcția Națională Anticorupție, la pensie! Mai avea doi ani din mandatul de conducere

07 Feb 2024 4240

Judecătorul Corina Suzana Artene, de la Tribunalul Constanța, răspuns pozitiv de la CSM pentru pensionare

07 Feb 2024 465

Corina Suzana Artene, magistrat al Tribunalului Constanța, cere pensionarea

05 Feb 2024 531

Patru judecători ies le pensie, după ce președintele a semnat decretele! LISTA

29 Jan 2024 647

Judecătorul Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel Constanța, la pensie! Președintele a semnat decretul

29 Jan 2024 829

MAI, precizări privind bugetul pentru plata pensiilor fostelor cadre

22 Jan 2024 722

Beatrice Silvia Șișman s-a întors la Parchetul Curții de Apel Constanța. Gabriela Rugea, încadrată la Parchetul Judecătoriei Babadag

22 Jan 2024 808

Știri justiție Constanța Președintele a semnat decretul pentru pensionarea magistratului Aida Iolanda Slate, de la Tribunalul Constanța

22 Jan 2024 520