Anunțul DGASPC Dumitru Focșa și-ar fi agresat soția. Unde se află acum aceasta și copilul (VIDEO)

Marian Vasilache, purtător de cuvânt DGASPC CT
Un conflict a avut loc în Lumina, ieri, 05 ianuarie. 

Potrivit surselor noastre, deputatul AUR Viorel Dumitru Focșa și-ar fi agresat soția.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. În continuare, dosarul va fi înaintat spre soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

De altfel, polițiștii au fost solicitați noaptea trecută la domiciliul acestuia din Lumina, fiind vorba de un apel la 112 efectuat de o femeie. Aceasta a spus că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, incident la care a asistat și copilul minor.

Citește și: Ce spun medicii de pe Ambulanță despre soția lui Dumitru Focșa, care ar fi fost agresată de soț

DGASPC  a precizat că acest caz rămâne în atenția reprezentanților instituției, iar mama și copilul sunt în drum spre Brăila la bunicii materni. 

 

În cursul dimineții de 05 ianuarie, DGASPC Constanța a fost sesizată prin numărul unic 119 cu privire la o situație conflictuală în Lumina. Intervenția reprezentanților din cadrul DGASPC este in sensul consilierii familiei și copilului pentru depășirea situației ivite.

Cazul va râmâne în atenția DGASPC pentru monitorizarea și consilierea familiei și copilului. Rste o anchetă în desfășurare.



Mama și minorul suntîndrum spre Brăila, spre bunicii materni. , a transmis Marian Vasilache, purtator de cuvant DGASPC CT. 



Oficial de la IPJ Constanța 

Astăzi, în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital.

Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a asistat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Insolvențe Constanța Cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în atenția Tribunalului Constanța

29 Jan 2024 1287