AOR dă opt miliarde pe „Barometrul serviciilor primăriei"

cap_7.jpgAsociaţia Oraşelor din România cheltuieşte aproape zece miliarde de lei vechi pe un studiu asupra modului în care administraţia locală din 150 de oraşe ale ţării este percepută de către cetăţenii lor.

AOR a organizat o procedură de achiziţie pentru atribuirea contractului privind „Barometrul serviciilor primăriei". După cum aflăm din anunţul de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), cercetarea va avea ca rezultat realizarea unui studiu despre imaginea instituţională a primăriilor în percepţia cetăţenilor. Cercetarea sociologică se desfăşoară în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţii de acţiune a Asociaţiei Oraşelor din România prin îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale proprii şi a membrilor", derulat de către AOR cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Valoarea estimată a contractului, care prevedea, concret, şi intervievarea a 8.000 de gospodării, a fost de 1.258.000 de lei fără TVA. La procedura de achiziţie s-au prezentat trei ofertanţi, fiind desemnată câştigătoare SC Bosch Communication Center SRL din Timişoara. Firma îi are ca administratori pe Cornelia Bedros şi Stefan Thomas, iar ca asociaţi două firme din Olanda. Potrivit anunţului din SEAP, criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, tipul procedurii fiind licitaţia restrânsă accelerată. Valoarea de atribuire a contractului a fost de 786.635 de lei fără TVA, adică de aproape opt miliarde de lei vechi. Pentru mai multe detalii, l-am contactat pe preşedintele executiv al AOR, Ionel Chiriţă, care ne-a declarat că proiectul „Barometrul serviciilor primăriei" este derulat în scopul descentralizării structurilor AOR. „Obiectivul reprezintă şi realizarea unei comunicări în timp real şi constă în diseminarea informaţiilor către oraşele membre, precum şi în colectarea informaţiilor în timp util. Am înţeles că până la sfârşitul anului ni se va prezenta raportul întocmit în urma cercetării sociologice realizate prin proiect, cu privire la percepţia cetăţenilor asupra serviciilor administraţiilor publice locale", a afirmat Chiriţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Edilii de oraşe sunt nemulțumiți de alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului

15 Oct 2021 1804

Orașe în colaps. AOR îi solicită ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să facă rapid o rectificare de buget

05 Jun 2020 2316

Primarii de orașe au discutat cu ministrul Educației pe tema măsurilor de protecție pe perioada organizării examenelor naționale

13 May 2020 1586

Prin legea bugetului de stat Comunele, oraşele şi municipiile vor primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie

30 Dec 2019 2120

În colaps. După edilii de municipii şi cei de la oraşe îi cer premierului o întrevedere pe tema bugetului

17 Jun 2019 1900

Nu există bani pentru bursele elevilor Mai puţin de 20% dintre oraşele din România vor putea supravieţui în 2019

16 Apr 2019 1691

Şi primarii oraşelor mici şi mijlocii se vor întâlni pentru a-şi decide poziţia faţă de proiectul de lege privind bugetul pentru 2019

07 Feb 2019 1575

AOR, ACoR şi AMR solicită ministrului Finanţelor să renunţe la îngheţarea angajărilor în administraţia locală

08 Dec 2018 2003

AOR - „Primarii din România să convingă parlamentarii să nu susţină proiectul legii bugetului de stat în forma prezentată de Guvern“

21 Dec 2017 2215

Reducerea impozitului pe salarii scade veniturile UAT-urilor În ultimii opt ani, bugetele locale au fost deposedate de 12 miliarde de lei

25 Nov 2017 2128

Elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, premiați la a XXV-a ediție a Concursului Național “Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” (galerie foto)

04 Nov 2017 4421

Real Madrid, învinsă în meciul de debut la „Cupa Prieteniei“ de la Năvodari (galerie foto)

10 Jul 2017 2310

AOR şi ACoR au spus „pas“ Prefectura Constanţa propune modificări la Legea 544/2001 (document)

29 Jun 2017 4235

Nu vor fi finanţate alimentările cu gaze sau apă şi canalizare Realizarea de poduri şi podeţe va avea prioritate în finanţarea prin PNDL

04 Apr 2017 2143

Şedinţă extraordinară la Mamaia Două proiecte legislative au pus pe jar conducerea Asociaţiei Oraşelor din România

30 Aug 2016 2291