Apelul disperat al unei mame „Fiți alături de Vladimir!”

Am primit la redacție un apel din partea Asociației „Salvează o inimă”, care relatează povestea impresionantă a lui Vladimir Cobasnian, un băiețel de trei ani, cu un diagnostic nemilos: neuroblastom.

Când am aflat povestea lui Vladimir Cobasnian, ne-am gândit cu toții: cum e posibil ca un copilaș nevinovat să sufere atât
de mult? Cum e posibil să ai cancer la ficat la o vârstă atât de fragedă? Sunt întrebări care ne macină, la fel cum le macină și sufletul greu lovit al părinților încă din clipa în care au aflat cumplitul diagnostic.

Eugenia Cobasnian e pur și simplu înmărmurită de durere. Cu lacrimi în ochi ne-a povestit cum s-a prăbușit efectiv pământul sub ea, aerul a devenit greu de respirat și lumina zilei greu de suportat de când își vede fiul suferind.

„Vreau să fiu soacră cu nurori! Vreau să îmbătrânesc văzându-i crescând! Știu că „vreau” sună a moft, dar pentru mine  Vă rog pe fiecare în parte, ajutați-ne, ajutați-mă să-mi recapăt speranța, ajutați-mă să îi dau o șansă la viață acestui copil nevinovat! Pentru micuțul de 3 anișori urmează o serie de întreagă de analize și investigații, iar apoi cu siguranță o operație. Totul costă, iar prețul de început e de 5.000€. Abia după ce medicii vor stabili ce proceduri vor trebui urmate pentru a încerca să-l salveze pe băiat de la un destin tragic, vom ști și prețul total pe care cumplitul diagnostic îl pune pe viața lui Vladimir. Toți cei care vor să îi dea o șansă la viață lui Vladimir pot dona în conturile deschise de Asociația Salvează o inimă. Și el merită să trăiască, și el merită să aibă un viitor! Fiți alături de Vladimir!”

Ne-ar fi de mare ajutor dacă ați binevoi să copiați textul de mai jos și să-l publicați pe profilul dumneavoastră de facebook.  
Dragi prieteni, Am rămas profund impresionat de drama prin care trece familia Cobasnian, al cărei copil, Vladimir, suferă de Neuroblastom - CANCER.

Vă rog mult să ne unim forțele și să le dăm o mână de ajutor acestor oameni greu încercați de viață. Au nevoie de 5000 EURO doar investigațiile medicale pentru a-l salva viață. Eu am donat pentru Vladimir, accesând link-ul de campanie:
https://nl.salveazaoinima.ro/clk/804482/496912744/17469561/b225dd6b99c66f8640d8132cbc1ceffb . Împreună îi putem reda zâmbetul acestui suflet nevinovat!  

Donațiile se pot face:
Denumire entitate:  Asociația “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982 Cont (IBAN) bancar: Cont


RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00
W828 7001 CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001 COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați numele de familie  (Cobasnian) al copilului pentru care faceți donația!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Papa Francisc cere eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și deplânge „situația umanitară disperată” din Gaza

25 Dec 2023 738

În Sibiu Persoane amendate usturător pentru apelarea la mila publicului, în mod fals

19 Dec 2023 702

Bărbatul care s-a înecat ieri la Costinești era cameraman la o televiziune din București

19 Aug 2023 4680

Mobilizare excelentă pentru tânărul polițist din Constanța. Banii pentru operație au fost strânși

24 Apr 2023 1266

Apel umanitar Un tânăr polițist din Constanța are nevoie de sprijinul nostru pentru a se bucura în continuare de viață

18 Apr 2023 5188

Universitatea Ovidius Constanța, în doliu! S-a stins din viață prodecanul Facultății de Litere, Ileana Jitaru

26 Jan 2023 5063

Apel Umanitar! Prodecanul Facultății de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța are nevoie de sânge. Unde se poate dona

20 Jan 2023 2028

Apel umanitar de Crăciun! Familia bărbatului decedat la semafor în Tomis 3 din Constanţa are nevoie de ajutor! Trei copii au rămas fără tată

25 Dec 2022 3046

Apel Umanitar! Alexandra Ghețea, corespondent Antena 3 CNN în Constanța, are nevoie URGENT de sange!

15 Dec 2022 3291

Constanța. „Fii tare, Iulică!“ Fotbalistul Iulian Voinea are nevoie de ajutor. Mesaje de susținere afișate la mai multe partide (GALERIE FOTO)

21 Sep 2022 1956

Apel umanitar „Vă implor cu lacrimi în ochi să mă ajutați!“

01 Sep 2022 2349

Apel Umanitar! Copilul unui militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. „Rechinii albi luptă alături de tine!“

15 Jun 2022 1478

Apel umanitar! „Ne ajutați să îi redăm Lizei zâmbetul ei fermecător?“ O fetiță de cinci ani din Constanța are nevoie de ajutor

10 Jun 2022 1532

Apel umanitar! Motociclistul rănit grav în accidentul rutier produs între localitățile Eforie Nord și Eforie Sud are nevoie de sânge!

20 Mar 2022 11713

Apel umanitar! O asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța are nevoie mare de sânge

10 Mar 2022 10826