APIA Finanțare de peste un miliard de euro pentru fermieri. Plățile încep în luna octombrie

  • Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 18 octombrie 2021 va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021.

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Deoarece în acest an data de 16 octombrie 2021 coincide cu o zi nelucrătoare, autorizarea plăților în avans va demara în data de 18 octombrie 2021.

Totodată, precizăm faptul că până la data de 15 octombrie 2021 vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât APIA să poată efectua plata în avans pentru toţi fermierii eligibili la plată.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 - 30 noiembrie 2021, să finanţeze  fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Precizăm că plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Plăţile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 544

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 440

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 478

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 553

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 463

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 598

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 602

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 799

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 689

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 743

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 688

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 703

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1442

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 835

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 646