APIA Mâine este ultima zi de depunere a Cererilor de acord pentru reducerea accizei la motorină


Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că mâine,31 decembrie 2019, este ultima zi în care se pot depune Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2020.

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse Cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2019.
 
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele APIA judeţene, respectiv al Municipiului Bucureşti, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.
 
În anul 2020, diferenţa dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal şi rata accizei reduse prevăzute la alin. (2), se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
 
INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
BeneficiariiCererilor de acordpentrufinanţareaferenteschemei de ajutor de stat pentrureducereaaccizei la motorinautilizatăînagricultură pentru anul 2020sunt:
b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz care sunt înregistraţi în Registrul Naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploateză animale, individual sau în forme de asociere, conform legislație în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, registrul fermelor, registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare care exploatează terenuri agricole individual sau în forme de asociere,conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, testarea noilor soiuri pentru introducerea în cultură precum şi de a-şi face cunoscute rezulatatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.
 

Persoanelefizice pot fi acceptate ca potențialibeneficiariaiprezentei scheme dacăîntermen de 60 de zilelucrătoare de la data primiriinotificăriiprivindacordulprealabil, dar nu maitârziu de data depuneriiprimeicereritrimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.
 
Condițiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea sunt următoarele:

a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);
b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;
c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
e) săexploateze un terenagricol cu o suprafață de celpuțin 1 ha, suprafațaparceleiagricolesă fie de celpuțin 0,3 ha, iarîncazulserelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilorfructiferi, suprafațaparceleiagricoletrebuiesă fie de celpuțin 0,1 ha și/sau, dupăcaz, sădețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere șisolare, pentru care se acordă schema de sprijincuplat, suprafațaminimă a exploatațieieste de 0,3 ha, iarsuprafațaminimă a parceleieste de 0,03 ha. Prinexcepție, pentruciuperci se iauînconsideraresuprafețele din adeverințeleemise de primării;
f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.
 
Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:
a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
b) adeverinţă  , în original de la Registrul agricol  cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
d) situațiasuprafețelorși a structurii estimative a culturilorpentru care solicităajutorul de stat si/sauproducția de ciuperciestimată;
e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat  anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar ;
g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;
h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
i)  cantitățile de  motorină  pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri  funciare;
j) angajamentul solicitantului persoana fizică  cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau  întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin, daca este cazul.
 
Legislație:
Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare;
OMADR 1727/2015pentruaprobareaProcedurilorspecifice de implementareşi control, precumşi a formularisticiinecesareaplicăriischemei de ajutor de stat pentrureducereaaccizei la motorinautilizatăînagriculturăcu modificările și completările ulterioare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 479

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 425

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 553

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 556

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 747

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 643

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 681

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 644

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 660

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1284

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 793

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 612

APIA a acceptat egalizarea salarizării pentru angajați începând cu luna ianuarie 2024

20 Dec 2023 1176

Ionuţ Costin Lupu numit noul director general al APIA

19 Dec 2023 975

APIA, în grevă, din decembrie. În activitatea instituției nu vor fi blocaje

14 Dec 2023 854