Arhiepiscopia Tomisului Moaștele Sfântei Matrona din Moscova ajung la Constanța


Joi, 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi serbează pe Sfinţii Trei Ierarhi. În zilele împăratului Alexie Comnen, secolul XI, între teologi au apărut neînţelegeri referitoare la cinstirea acordată celor Trei Sfinţi Ierarhi, propunându-se diverse ierarhii. Pentru a pune capăt disputei, sfinţii s-au arătat, unul câte unul, apoi toţi trei arhiereului Ioan care păstorea cetatea Evhaitenilor. Atunci, sfinţii i-au spus ierarhului: „noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se ceartă să nu se mai certe pentru noi. Serbaţi-ne într-o singură zi şi ne prăznuiţi cu bună-cuviinţă”.

Ierarhul a făcut precum îl sfătuiseră sfinţii. În stabilirea datei de prăznuire, a plecat de la ideea că în luna ianuarie sunt prăznuiţi toţi cei
trei sfinţi: Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Grigorie Teologul pe 25 ianuarie, iar Ioan Gură de Aur (aducerea moaştelor) pe 27 ianuarie, de
aceea a ales o dată de serbare comună în luna lui Gerar.

Miercuri, 29 ianuarie, începând cu ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica
„Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara (Lumina, jud. Constanţa).

Joi, 30 ianuarie, începând cu ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Constanţa
(Str. Cpt. Dobrilă Eugeniu, zona Cireşica).

Moaștele Sf. Matrona din Moscova, la Constanța

La Catedrala Arhiepiscopală au venit, de la Moscova, icoana și moaștele Sf. Matrona din Moscova. Acestea rămân până miercuri când merg la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, la Vecernie, apoi joi dimineața poposesc la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța.


Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Din naştere a fost lipsită de vedere, iar copiii adesea o
batjocoreau. Locuia în apropierea bisericii satului și mergea la toate slujbele. Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge. Din acea clipă a stat tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, postul şi mângâierea celor care îi treceau pragul, veniți pentru a primi izbăvire de necazuri şi vindecare de boli.


În data de 2 mai 1952, s-a mutat la Domnul, iar în ziua de 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestricate, răspândind bună mireasmă, care au fost aşezate în mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova. Pe 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de către Biserica Rusiei.

Sâmbătă, 1 februarie, Biserica le cinstește pe Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas. Cu acest prilej, de la ora 7.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Tot aici, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Privegherii.

Praznicul Întâmpinării Domnului

Duminică, 2 februarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Întâmpinarea Domnului. Praznicul face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naşterea Pruncului Iisus, vine la Templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament, pentru a-L închina Domnului (Ieșirea XIII, 12).

La Templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de către Sfântul și Dreptul Simeon, care avea 360 de ani, căruia Duhul Sfânt îi vestise că nu va muri până ce nu îl va vedea pe Hristos (Luca II, 26). Atunci, Sfântul Simeon rostește frumoasa rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca II, 29-32), şi, totodată, îi profețește Sfintei Fecioare Maria suferinţa ei în Patimile lui Hristos.

Pruncul Iisus este întâmpinat la Templu și de către o femeie de 84 de ani, văduvă, Sfânta Proorociță Ana, care petrecea aici mult timp în post și în rugăciune. Aceasta „lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca II, 38).

Prima atestare documentară a Întâmpinării Domnului se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.

A doua zi, pe 3 februarie, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, împreună cu Sfânta Proorociţă Ana, cele două persoane care, alături de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Duminică, 2 februarie, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari, care își cinstește al doilea hram, Întâmpinarea Domnului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 488

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 534

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 523

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 453

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 503

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 741

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2282

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 664

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 656

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 582

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 911

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 966

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1548

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 842

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 611