Arhiepiscopia Tomisului Programul Înaltpreasfințitului Teodosie în Săptămâna Luminată. Slujbele pot fi urmărite online


Sărbătoarea Sf. M. Mc. Gheorghe

Pe 23 aprilie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Acesta s-a născut în secolul al III-lea, în părţile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de către împăratul Diocleţian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. În timpul prigoanei împotriva creștinilor, comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la toate rangurile lumești și și-a mărturisit credința în Dumnezeu în fața lui Dioclețian.

În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la martiraj, Sfântul Gheorghe a făcut minuni și a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea au dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de către Biserică pe data de 23 aprilie.

Miercuri, 22 aprilie, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Constanța (str. Nicolae Iorga, nr. 12).

Joi, 23 aprilie, de la ora 9.00, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Praznicul „Izvorul Tămăduirii”

În Vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit un orb, într-o pădure de lângă Constantinopol, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat.

Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o biserica „Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă”.


Biserica se mai vede şi astăzi în vechiul Constantinopol, actualul oraş Istanbul.

Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V şi VI. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

Joi, 23 aprilie, de la ora 18.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei și Sfințirea Mică a  Apei (Aghiasma Mică) la mănăstirea Crucea (localitatea Crucea).

Vineri, 24 aprilie, de la ora 9.00, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent. Apoi, IPS Teodosie va merge la izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va săvârși slujba de Sfințire Mică a Apei.

Duminica Sfântului Apostol Toma

Această primă duminică de la Înviere este dedicată Sf. Ap. Toma. Acum, Biserica amintește de întâlnirea dintre Hristos Cel Înviat și Toma, cel numit și Geamănul, moment ce a generat atribuirea supranumelui de Toma Necredinciosul, care, în fapt, nu transmite că Toma ar fi fost un necredincios, ci că el era în căutarea unei dovezi științifice a Învierii lui Hristos.

Duminică, 26 aprilie, de la ora 9.00, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și
Pavel” din Constanța.

Slujbele vor putea fi urmărite de către credincioși pe paginile oficiale de Facebook: Arhiepiscopia Tomisului, Radio Dobrogea, Lumina Cuvântului și TV Alpha Media.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 468

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 503

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 498

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 437

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 496

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 734

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2233

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 660

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 647

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 578

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 895

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 954

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1538

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 842

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 607