Arhiepiscopia Tomisului. Un nou proiect dedicat tinerilor - Dragostea tinerilor samarineni. Principalele activități desfășurate

  • Scopul acestuia este promovarea valorilor creștine ortodoxe în rândul tinerilor, iar obiectivele sunt: realizarea de activități religioase, filantropice și culturale cu tinerii și înființarea unei linii telefonice dedicate celor care se confruntă cu probleme emoționale.

Din data de 1 septembrie 2021, Arhiepiscopia Tomisului va demara proiectul „Dragostea tinerilor samarineni”, prin intermediul voluntarilor Asociației „Samarineanul Milostiv”.

Scopul acestuia este promovarea valorilor creștine ortodoxe în rândul tinerilor, iar obiectivele sunt: realizarea de activități religioase, filantropice și culturale cu tinerii și înființarea unei linii telefonice dedicate celor care se confruntă cu probleme emoționale.

Beneficiarii direcți vor fi 100 de tineri care locuiesc în județul Constanța, iar beneficiarii indirecți vor fi voluntarii, familiile tinerilor și comunitatea locală.

Principalele activități vor fi:

1. realizarea de materiale publicitare;
2. formarea grupului de voluntari activi;
3. identificarea grupului țintă, tineri cu vârsta cuprinsă între 16-30 ani;
4. organizarea de conferințe tematice destinate tinerilor;
5. organizarea de concerte cu vedete naționale;
6. organizarea de traininguri;
7. realizarea de activități filantropice;

8. înființarea liniei telefonice destinate tinerilor.

Cei care vor să se implice și să sprijine proiectul pot fi voluntari sau pot dona alimente neperisabile, medicamente, produse de igienă la sediul Arhiepiscopiei Tomisului sau bani în contul Asociației „Samarineanul Milostiv”: RO10UGBI0000452009683RON. Informații suplimentare puteți obține de la responsabilii de proiect Dr.As.Soc Gianina Chirugu (Președinte Asociația „Samarineanul Milostiv”) tel. 0740789215 și Dumitru Bogdan (Manager Restaurant „Dorna” Mamaia).


Parteneri în proiect sunt: Arhiepiscopia Tomisului, Asociația „Samarineanul Milostiv”, Restaurantul „Dorna”, Facultatea de Teologie Constanța și ASCOR Constanța.

Proiectul a pornit de la constatarea că singura cale de a ajunge la sufletul tinerilor este implicarea lor într-un mod sincer, real și participativ în viața societății. Numai astfel se va crea acel spațiu în care tinerii se vor regăsi și vor simți acel sentiment de acasă.

Conform datelor statistice prezentate în ,,Studiu despre tinerii din România 2018/2019”, realizat de către Friedrich-Ebert-Stiftung, doar 7,6% dintre tinerii din România participă la activități de voluntariat și 12,1% participă la activități organizate de diferite centre de tineret. Din moment ce activitățile recreative structurate au cel mai mare impact asupra dezvoltării lor ulterioare, este nevoie de proiecte de încurajare a angrenării lor în astfel de activități. Marea majoritate a lor are acces la internet și mai mult de jumătate dintre tinerii din România utilizează internetul mai mult de patru ore pe zi, comparativ cu un procent de doar 38,3% în 2014.

Același studiu evidențiază faptul că aproximativ 63% dintre tineri afirmă că Dumnezeu este foarte important în viața lor. Majoritatea tinerilor participă la slujbe religioase numai de sărbătorile mari (34,7%), iar proporția celor care merg la slujbă cel puțin o dată pe săptămână este de 12%. Rugăciunea este, comparativ, o practică mai larg răspândită, aproape 21% dintre tineri afirmând că se roagă în fiecare zi sau aproape în fiecare zi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 795

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1381

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 694

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 527

Arhiepiscopia Tomisului a recuperat controlul asupra paginii de Facebook a Radio Dobrogea

02 Mar 2024 661

Clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române cu privire la sancțiunea cu dojană sinodală scrisă a Arhiepiscopului Tomisului

01 Mar 2024 544

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

29 Feb 2024 514

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 martie 2024

29 Feb 2024 883

Știri Constanța Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului fac precizări privind informațiile false și îndemnurile la adunări “de susținere”

29 Feb 2024 631

Sinodul BOR discută joi "actele de răzvrătire şi indisciplină" ale arhiepiscopului Tomisului

29 Feb 2024 615

Reacția Arhiepiscopiei Tomisului la mesajul transmis de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

25 Feb 2024 969

Arhiepiscopia Tomisului anunță Perioadă de rugăciune și post pentru împlinirea dorinței poporului de pace

24 Feb 2024 867

Știri Constanța Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în perioada 24 – 29 februarie 2024

23 Feb 2024 936

Știri Constanța Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare. Programul liturgic

20 Feb 2024 577

UPDATE. Constanța Paginile de socializare ale Arhiepiscopiei Tomisului și Radio Dobrogea, sparte! Iată despre ce e vorba

17 Feb 2024 797