Arta prin ochii unui copil cu autism. Invitaţie la expoziţia SUITA de la Muzeul Marinei Române

Copiii cu autism nu trebuie sub niciun fel marginalizaţi ci trebuie ajutaţi cu toate resursele posibile pentru a se integra în societate. Pentru a veni în sprijinul acestora, mâine, 2 aprilie 2017, Asociaţia Autism Cezar Nicolae invită pe toţi cei interesaţi să-i ajute pe micuţii diagnosticaţi cu această boală să participe la expoziția de pictură S.U.I.T.A., începând cu orele 12.00, la Muzeul Marinei Române Salonul Expozițional Clio, din Constanta.

Potrivit organizatorilor, picturile sunt realizate de copii cu tulburari din spectrul autist, tulburări pervasive de dezvoltare, adhd și părinții acestora în cadrul atelierelor de art-terapie. 

Evenimentul este unul cu scop caritabil şi de conştientizare a potențialului impresionant de care dispun copiii cu autism. Cei prezenți la eveniment vor putea face donații si astfel , plecand acasa totodata si cu o creatie realizata de acesti copii. Fondurile care se vor strange vor fi folosite pentru susținerea Festivalului S.U.I.T.A.- Ediția a II-a 2017.

Pentru organizarea acestei expoziţii s-a lucrat timp de mai multe zile cu bucurie in suflet si un amalgam de emotii. Acestea oglindesc inocenta si iubirea de care sunt capabili aceşti micuţi care au nevoie de ajutor.

"Si pentru noi, fiecare pas, oricat de mic ar parea, este foarte important. Ii felicitam pe toti copiii, pentru ca au reusit sa se tolereze reciproc, pentru ca au devenit prieteni si s-au straduit sa ne surprinda prin fiecare pata de culoare. Multumim dragi parinti, pentru ca ati lasat jos barierele si ati fost incantati si receptivi acestui proiect. Un proiect despre copii si parinti,despre autism si nu numai, un proiect despre sarbatoare si bucurie" a declarat președintele asociație Eleonora Nicolae. 


Asociatia Autism Cezar Nicolae s-a infiintat in anul 2015, cu scopul de sustine, uni, integra copiii cu autism in societatea in care traim, ei au nevoie de acceptare, integrare si de ce nu,  de admiratie.

"Am înfiinţat această asociaţie pentru fiul meu, diagnosticat cu această boală, pentru a-l ajuta atât pe el cât şi pe ceilalţi copii care au nevoie de foarte mult srpijin. Vreau să realizez cât mai multe deoarece nimeni nu ne ajută şi aş vrea să fiu alături de alţă părinţi ai căror micuţi suferă de această boală." - a precizat pentru ZIUA de Constanţa, Eleonora Nicolae. 

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.