Actualitate

Articole vestimentare, fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și confiscat în P.T.F. Vama Veche bunuri în valoare de peste 8.300 lei, pentru care trei cetățeni români nu au putut prezenta documente de proveniență.
 
În data de 01.11.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, pasagerilor dintr-un autocar și un microbuz, ambele înmatriculate în România.

Astfel, colegii noștri au descoperit ascunse în bagajele personale a trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 28 și 43 de ani, domiciliați pe raza județului Constanța, 178 articole vestimentare, pentru care nu dețineau documente de provenienţă.

Persoanele în cauză au declarat faptul că au achiziţionat bunurile din Turcia, pentru uz personal.

Pentru bunurile transportate, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1500 lei, iar produsele a căror valoare se ridică la aproximativ 8.340 lei au fost confiscate şi vor fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei.

Sursă foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în P.T.F. Vama Veche

24 Jan 2020 554

Sute de kilograme de peşte, confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni (galerie foto)

24 Jan 2020 691

Cetăţean român cu mandat de executare, prins de polițiști la frontiera Ostrov

23 Jan 2020 558

Ce s-a întâmplat ieri în procesul în care este revendicat terenul Gărzii de Coastă

23 Jan 2020 186

Peste 34.000 de pachete cu ţigări, ascunse în pereții dubli ai unei autoutilitare, descoperite de polițiștii de frontieră pe raza județului Constanța (galerie foto)

18 Jan 2020 999

Bunuri în valoare de peste 40.700 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

16 Jan 2020 261

Un subofițer de la Garda de Coastă implicat într-un scandal legat de obținerea unor diplome false de salvamar

15 Jan 2020 558

Garda de Coastă Aproape o mie de jucării, confiscate în Portul Constanța

14 Jan 2020 647

Autoturism de lux căutat de autoritățile din Germania, depistat de polițiștii de frontieră de la P.T.F. Negru Vodă (galerie foto)

04 Jan 2020 2126

Garda de Coastă a atribuit contractul pentru reabilitarea punctului de trecere a frontierei de la Vama Veche (document)

04 Jan 2020 653

Mii de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni (galerie foto)

31 Dec 2019 786

Poliția de frontieră Țigări, descoperite la bordul unei nave sosită în Portul Constanța

30 Dec 2019 870

Peste 15.500 de articole pirotehnice, descoperite într-un autoturism la frontiera Vama Veche

30 Dec 2019 690

Contract semnat între Garda de Coastă și Adetrans SRL. Despre ce este vorba (document)

27 Dec 2019 403

Județul Constanța Percheziţii domiciliare, la persoane implicate în activități de braconaj piscicol

24 Dec 2019 1964