Asociatul unic, membru fondator în Asociaţia „Descoperă Constanţa“ SC W3 Marketing Technology SRL a ratat o licitaţie organizată de Primăria Constanţa

Prin intermediul Direcţiei de Gospodărire Comunală, Serviciul Administrare Spaţii Verzi, Primăria Constanţa a consultat piaţa în vederea achiziţiei serviciului centrat pe „Conştientizarea populaţiei cu privire la prevederile legale în vigoare vizând spaţiile verzi publice urbane“. Achiziţia serviciului cuprinde şi promovarea Campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră“, realizarea de materiale informative şi promoţionale, precum şi promovarea altor acţiuni şi iniţiative similare.
 
A urmat achiziţia directă, pentru care Primăria a pus la bătaie 66.000 de lei, aproximativ 15.000 de euro. O singură firmă a depus ofertă financiară pentru realizarea serviciului ce are ca obiectiv „Conştientizarea populaţiei cu privire la prevederile legale în vigoare vizând spaţiile verzi publice urbane“, în conformitate cu Legea 98/2016. SC W3 Marketing Technology SRL a ratat însă atribuirea, deoarece oferta nu a fost depusă în termen.

Legătura dintre SC W3 Marketing Technology SRL, Asociaţia „Descoperă Constanţa“ şi Evonomix

SC W3 Marketing Technology SRL a fost înfiinţată în 2012, are sediul social pe strada Mircea cel Bătrân şi un capital social subscris de 10.000 de lei. Asociat unic şi administrator al firmei este Mihai Cristian Bocai. Domeniul de activitate al societăţii vizează activităţi ale agenţiilor de publicitate.
 
Asociatul firmei, Mihai Cristian Bocai, este, alături de Dorina Maxim şi Daniela Alexa, fondator al Asociaţiei „Descoperă Constanţa“.
Asociaţia, care are drept scop dezvoltarea spiritului civic, promovarea valorilor culturale specifice, prin acţiuni care implică participarea activă a cetăţenilor la viaţa comunitară, a organizat „Revelion 2017“, în urma unei selecţii desfăşurate de municipalitate.
 
La procedura de selecţie şi evaluare a ofertelor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă în vederea organizării şi derulării evenimentului „Revelion 2017“ au fost depuse oferte de către Asociaţia „Descoperă Constanţa“ şi Asociaţia „Clubul Isis“. În urma derulării procedurii de selecţie şi evaluare a ofertelor depuse, a fost desemnată câştigătoare oferta Asociaţiei „Descoperă Constanţa“, care a întrunit 90 de puncte.

Mihai Cristian Bocai, fost angajat IBM pentru Europa de Est, mai deţine şi Evonomix, companie specializată în marketing şi tehnologie, branding digital, comerţ electronic şi trade marketing.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

insider

19 Apr, 2017 10:33

Maxim, Victor Maxim, excentric din fire

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Spații verzi și locuri de joacă modernizate la Cernavodă. Cine execută contractul (DOCUMENT)

22 Apr 2024 413

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 850

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 865

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” se pregătește de 1 iunie. A închiriat scenă, ecran led, suntet și lumini. Iată pentru ce sumă (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 571

Licitații CJC Procedură de achiziție directă pentru furnizare dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

08 Apr 2024 528

Achiziție de 2 milioane de lei O firmă din Galați „împușcă” primul contract public cu Primăria Eforie, județul Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 570

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, contract pentru întreținerea serviciilor de irigații

08 Apr 2024 825

Servicii de verificare tehnică CJ Constanța reia licitațiile pentru construirea şi dotarea unui teatru pentru copii şi tineret în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa!

07 Apr 2024 590

Licitații publice Primăria Medgidia cumpără echipamente digitale pentru școli în cadrul proiectului finanțat prin PNRR

07 Apr 2024 394

Licitații Constanța Contractul privind restaurarea, amenajarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic, modificat de nouă ori. Ultima dată, la finalul lunii martie (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 632

Compania afaceristului Dragomir a contestat licitația pentru execuția străzilor Primăria Hârșova învinsă la Consiliul de Soluționare a Cotestațiilor!

29 Mar 2024 559

Durata contractului este de 12 luni Primăria Constanța cumpără 130 de camere video

29 Mar 2024 490

Licitații Constanța Confort Urban SRL, licitație de 3 milioane de euro pentru achiziția de pavele (DOCUMENT)

26 Mar 2024 589

SC Comvex SA anunță publicarea invitației de participare la procedura de achiziție celule de depozitare

19 Mar 2024 462

Licitații Constanța Primăria Băneasa alocă aproximativ 400.000 de euro pentru execuția lucrărilor la centrul de colectare prin aport voluntar (DOCUMENT)

18 Mar 2024 602