Astăzi este Ziua Mondială a Apei. Care este istoricul instituțiilor care au protejat și ocrotit apa în România

• Ziua mondială a Apei este sărbătorită din 1992 în toată lumea
• Fiecare țară are modul ei de a-și proteja cea mai de preț resursă
• În România, evoluția instituțiilor care ocrotesc apele a fost una interesantă
• Legea regimurilor apelor a fost adoptată în urma cu 100 de ani

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie.
Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

Evoluţia gospodăririi apelor în România a fost influenţată de regimul hidrologic al resurselor de apă, caracterizate de o variabilitate foarte mare în timp şi în spaţiu.

Încă din secolul al XVIII–lea, necesitatea măsurilor de apărare împotriva inundaţiilor a condus la construirea statiilor hidrologice, a digurilor şi acumulărilor nepermanente.

În anul 1924, a fost adoptata „Legea regimurilor apelor”. Pentru prima data, gospodarirea apelor este inclusa explicit in textul unei legi si este tratată, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, cum ar fi necesitatea luării în evidență a râurilor, dar și adoptarea unor măsuri de amenajare a cursurilor de apă.
Crearea unui regim juridic capabil să răspundă necesităţilor de protejare şi ocrotire a apelor, de asigurare a utilizării lor complexe şi raţionale, în scopul prezervării resurselor naturale, a condus, în anul 1975, la înfiinţarea Consiliului Naţional al Apelor, prin Decretul nr. 156 din 24 decembrie. Tot acum sunt înfiinţate şi unităţile bazinale, numite Direcţiile Apelor.

Decretul nr. 156 din 24 decembrie 1975 este documentul juridic în baza căruia, în anul 1977, se înfiinţează Direcţiile Apelor și Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, ca unități bugetare cu personalitate juridică. Direcțiile se organizează pe trei tipuri de mărime, potrivit structurilor organizatorice și criteriilor de constituire. De asemenea, se înfiinţează unităţi judeţene de gospodărire a apelor, numite Oficii de Gospodărire a Apelor.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 981 din 29 decembrie 1998 se înfiinţează Compania Naţională “Apele Române” SA Bucureşti, iar subunitățile bazinale revin la denumirea de Direcţiile Apelor.

În 1838, se înființează prima stație hidrometrică la Orșova pe Dunăre. Acesteia îi urmează: Radna (Mureș) – 1853, Drencova (Dunăre)-1854, Savârșin (Mureș) – 1859, Arad (Mureș) – 1861.

Până în anul 1930, rețeaua hidrometrică ajunge la 250 de stații. În aceasta perioadă, observațiile și măsurătorile n-au avut un caracter organizat și au constat în special în măsurarea nivelurilor. În 1925, se înființează Serviciul Hidrografic al României, care efectuează măsurători de debite de apă, întrerupte însa în 1933.