Astăzi, în atenția DNA, ieri, contracte generoase cu statul SIVECO și rolul său în alegerile de până acum din România (documente)

Una dintre firmele românești care se identifică, printre altele, şi printr-un mare număr de contracte cu statul se confruntă de două zile cu... procurorii DNA. SIVECO, societate care, în decursul timpului, şi-a trecut la CV atât contracte cu Guvernul României, prin diferite ministere, dar și contracte cu autorități precum Agenția Națională de Integritate sau Societatea Națională NuclearElectrica SA, a făcut, luni, obiectul unor percheziții, după care, marți, președintele companiei, Irina Socol, a fost reținută de procurori într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.

Responsabili pentru prevenirea conflictelor de interese în achiziţii publice

Dacă în prezent SIVECO ține paginile ziarelor ca urmare a unor suspiciuni de evaziune fiscală, până mai ieri, presa evidenția contractele pe care această societate le obținea în urma unor proceduri de achiziție publică. Unul dintre ultimele astfel de contracte a fost atribuit firmei SIVECO de către Agenția Națională de Integritate la sfârșitul lunii iunie a acestui an. A fost vorba despre contractul pentru implementarea sistemului informatic integrat de prevenire a conflictelor de interese în achizițiile publice. Potrivit anunțului de atribuire nr. 147874/02.07.2014, o singură ofertă dintre cele patru a fost declarată admisibilă la procedura de licitație deschisă. Operatorul economic căruia i-a fost atribuit contractul a fost SC Siveco România SA, valoarea contractului fiind de 24.530.000 de lei. Ce ar trebui să facă acest sistem?

După cum a declarat președintele ANI, Horia Georgescu, într-un interviu acordat HotNews, sistemul informatic integrat care va preveni conflictul de interese în timp real ar urma să fie operațional anul acesta. Sistemul, denumit Prevent, este „o platformă integrată care va presupune interacțiunea cu Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), după care procesarea va fi făcută la ANI prin analiza automată a datelor“, potrivit şefului ANI. Obiectivul acestei platforme este de a preveni conflictul de interese în timp real, fiind, în primă fază, aplicată la achizițiile publice pe fonduri UE, urmând ca, mai apoi, să fie implementată la achizițiile publice din tot sistemul național.

Contractele derulate de SIVECO cu AEP

Cum anul 2014 a stat sub semnul alegerilor, iar în prezent traversăm o perioadă în care se fac ultimele cărți pentru marea confruntare pentru prezidențiale, nu putem să nu ne îndreptăm atenția și spre contractele care au vizat acest domeniu în decursul timpului.
Tot de anul acesta, dar din luna martie, datează și un contract în valoare de 8.250.000 de lei atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă aceleiași societăți. Achiziția s-a făcut în preajma alegerilor europarlamentare, obiectul contractului fiind servicii de programare de software de aplicaţie pentru modernizarea Registrului Electoral. Contractul de față a fost atribuit prin negociere fără anunț de participare.
La sfârșitul anului 2012, aceeași societate Siveco a obținut, tot de la Autoritatea Electorală Permanentă, un contract în valoare de 7.180.000 de lei, de data aceasta fiind vorba despre un contract de servicii de programare de software de aplicație pentru numărarea și centralizarea voturilor exprimate la alegerile parlamentare din 2012.

Anul 2011, luna august. Autoritatea Electorală Permanentă a ales, dintre cei trei ofertanți pentru acordul-cadru privind realizarea sistemului informatic al registrului electoral, în valoare de 11.662.396,34 de lei, unul singur: SC Siveco România SA. Potrivit anunțului de atribuire, prima etapă a acestui acord-cadru a avut o durată de şapte luni și a vizat implementarea sistemului informatic la nivel central, respectiv sediul Autorității Electorale Permanente cu interfață web de vizualizare a unor rapoarte specifice, iar a doua etapă era prevăzută cu o durată de 24 de luni şi viza extinderea sistemului informatic al Registrului Electoral la nivel național pe bază de contracte subsecvente.

Prezidențiale... 2009

În anul 2009, Siveco a marcat alte două contracte cu Autoritatea Electorală Permanentă. Unul viza „servicii de programare de sofware de aplicație“, şi avea o valoare de 5.361.593 de lei. Şi de data aceasta, a fost vorba despre trei ofertanți, cel declarat câștigător fiind Siveco. Contractul a presupus realizarea sistemului de proceduri și instrumente software de prelucrare a datelor și editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea președintelui României, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pe tot parcursul scrutinului electoral și al centralizării datelor, turul I și turul II, instruirea personalului care va utiliza instrumentele software. În anunțul de atribuire, se mai preciza că Autoritatea Electorală Permanentă a organizat licitație în vederea achiziționării componentelor și serviciilor de specialitate, denumite SIAP, care urmau a fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerea președintelui României.
Tot în 2009, dar în luna mai, Siveco obţinea un alt contract cu Autoritatea Electorală Permanentă, în valoare de 1.412.632 de lei. Acesta presupunea realizarea sistemului de proceduri și instrumente software de prelucrare a datelor și editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European.

Și în 2008, Autoritatea Electorală Permanentă lucra, de asemenea, printre alte firme, şi cu Siveco. La acea vreme, AEP i-a atribuit firmei contractul de servicii de programare de software de aplicație, în valoare de 2.789.705 lei. Era vorba despre softul pentru centralizarea rezultatului votării la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2008.

Dar cine este Siveco? Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Siveco România SA figurează cu trei acţionari persoane juridice, respectiv Siveco Netherlands BV, cu sediul în Olanda, Siveco România SA şi Siveco International SA, şi cu cinci acţionari persoane fizice, respectiv Ecaterina Aurora Crusti, Daniela Bichir, Gabriel Florian Ilia, Irina Socol şi Mihail Alexandru Radasanu. La sfârșitul anului 2013, firma declarase o cifră de afaceri de 206.069.194 de lei, un profit net de 17.290.287 de lei și 765 de salariați.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.